LOCURILE-MINUNE de la noi din țară unde, dacă te rogi, ți se îndeplinesc dorințele

Comentează

Călătorie întru regăsire

Ţinuturile moldave au căpătat răsunet departe, peste mări şi ţări, tocmai pentru renumitele mânăstiri ce veghează la bunul mers al lumii, de veacuri. Mai puţin a reuşit să răzbească însă ecoul bătrânului tărâm al Dobrogei, leagănul creştinătăţii româneşti, meleag încărcat de istorie, de poveste şi, mai ales, de sfinţenie. Minunile s-au ţinut lanţ pe aici de-a lungul anilor şi încă se mai înfăptuiesc şi în zilele noastre. În inima stâncoasă a muntelui, departe de ochii muritorilor de rând, e un loc sfânt, considerat a fi primul lăcaş de rugăciune de pe teritoriul României, punctul 0 al creştinătăţii mioritice, dacă vrei să-i spunem aşa. Este vorba despre Mânăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, protectorul ţării noastre. Aici şi-a dus traiul liniştit o vreme, în peştera ce-i poartă numele şi azi, fratele Sfântului Petru, Apostolul Andrei, undeva după anul 60 după Hristos. Nu e greu de ajuns la "gura de rai" de unde izvorăşte miracolul credinţei. De la Cernavodă, îndreptându-te spre Ostrov, ai de străbătut un drum şerpuitor printre coline, braţ la braţ cu Dunărea, până în comuna Ion Corvin. La ieşirea din sat, pe un drumeag prăfuit, mai ai de parcurs încă vreo 4 km până la Peştera Sfântă. Merită drumul, măcar şi numai pentru înălţarea spirituală pe care o vei simţi.

Vrei o minune?

În judeţul Tulcea, în comuna Frecăţei, se află unul dintre cele mai importante lăcaşuri de închinăciune, Mânăstirea Celic Dere. Situată la numai 22 km de Isaccea, construită pe la 1841, de către călugări români şi ruşi, mânăstirea păstrează o colecţie de artă medievală, obiecte de cult, chiar şi o icoană adusă tocmai de la muntele Athos. Tot aici sălăşluieşte şi icoana făcătoare de minuni a Domnului Iisus Hristos, încă de pe vremea războiului ruso-turc. Se mai numeşte şi „Icoana care se curăţă singură". Tot în Paraclisul bisericii veghează la binele credincioşilor aflaţi în nevoie încă o icoană făcătoare de minuni, cea a Maicii Domnului Nerosaiskaia. Tot pe aceste meleaguri, la vreo 20 km de Călăraşi, lângă Ostrov, se înalţă plină de semeţie Mânăstirea Dervent. Loc binecuvântat de Dumnezeu, înveşmântat azi cu straie noi, Mânăstirea Dervent îşi oferă harul divin tuturor credincioşilor. Nu puţini cei ce şi-au găsit tămăduirea sub icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului sau sub oblăduirea Sfintelor Cruci din piatră masivă.

Pătrunde în triunghiul credinţei, ca să se împlinească dorinţele

Despre Mânăstirile Corbii de Piatră, Nămăieşti şi Cetăţuia lui Negru Vodă se spune că ar fi poziţionate sub forma unui triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se află în comuna Corbi, pe şoseaua Câmpulung-Domneşti, a doua la 10 km de Câmpulung Muscel, iar a treia pe şoseaua Câmpulung-Târgovişte, în comuna Cetăţeni. Considerată, pe bună dreptate, o enigmă, Mânăstirea Corbii de Piatră nu poate fi descrisă în cuvinte. Trebuie să-ţi laşi paşii purtaţi pe acele locuri pentru a-i înţelege ţelul pământesc. E scobită în stâncă, ascunsă ca o peşteră şi nu poţi intra decât de-a buşilea. Ţi-am stârnit curiozitatea? La fel de enigmatică e şi Mânăstirea Nămăieşti. E tot opera mâinii de om ce a ştiut ciopli piatra muntelui până în inima ei. Se află la numai 5 km de Câmpulung, într-o zonă de un pitoresc deosebit. Se spune că aici ar sălăşlui una dintre cele mai vechi icoane ale creştinătăţii din toate timpurile, una dintre cele 12 pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca la dorinţa Maicii Domnului. Cât despre Mânăstirea Cetăţuia, aceasta e clădită pe vârf de stâncă, în judeţul Argeş, la 20 km de Câmpulung şi la 47 km de Târgovişte. Mergi să le vezi neapărat!
Mai multe, aici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește