Londra propune un plan în cinci puncte care să pună capăt războiului dintre Israel și Hamas, inclusiv înființarea unui stat palestinian

 10 comentarii
Arhiva foto

Guvernul britanic a propus un plan în cinci puncte pentru a obţine o încetare permanentă a focului în Fâșia Gaza şi care să deschidă calea către crearea unui stat palestinian, dezvăluie duminică, 28 ianuarie, ziarul britanic Financial Times (FT), potrivit Agerpres.

Iniţiativa a fost prezentată de ministrul de externe David Cameron autorităţilor israeliene şi palestiniene în turneul său din această săptămână în Orientul Mijlociu, unde s-a întâlnit şi cu actori regionali.

O „pauză imediată" a ostilităţilor ar servi la eliberarea ostaticilor pe care gruparea islamistă Hamas îi ţine în Gaza după raidul său în teritoriul israelian din 7 octombrie şi ar face loc negocierii unei încetări permanente a focului, a declarat pentru FT un înalt oficial britanic, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Ce prevede planul

Foaia de parcurs include stabilirea unui „orizont politic" clar pentru crearea unui stat palestinian şi formarea unui guvern tehnocrat pentru Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Conform acestui plan, Hamas s-ar angaja să elibereze cei 136 de ostatici aflaţi încă în mâinile sale şi să oprească atacurile împotriva Israelului, lucru garantat de statele din regiune.

În plus, liderii Hamas din Gaza, inclusiv Yahya Sinwar, ar trebui să fie expulzaţi din Fâşie.

„Ceea ce încercăm să facem este să consolidăm ideea că, odată obţinută această pauză, trebuie să acţionăm pentru a o transforma într-o încetare a focului de durată şi să ne concentrăm pe lucruri realiste şi realizabile pentru a face ca această încetare a focului să fie permanentă şi durabilă", a explicat oficialul citat.

Două nume pe lista liderilor luați în calcul să conducă guvernul tehnocrat

Londra consideră că planul său este complementar celor prezentate în ultimele zile de ţările occidentale şi arabe pentru a opri ofensiva israeliană care a făcut deja peste 26.000 de morţi în Gaza, majoritatea femei și copii, potrivit autorităţilor locale.

Din punctul de vedere al guvernului britanic, există un consens tot mai mare că o pauză în ofensivă şi un acord asupra ostaticilor ar pune bazele încetării violenţei, după care ar trebui să fie format un nou executiv palestinian.

Diplomaţii occidentali şi arabi au discutat cu autorităţile palestiniene despre formarea unui nou guvern cu atribuţii asupra Fâşiei Gaza şi Cisiordaniei, cu caracter tehnocrat şi care ar putea include membri ai Hamas atât timp cât aceştia recunosc existenţa Statului Israel în cadrul frontierelor stabilite în 1967.

Printre posibilii candidaţi la conducerea acestui executiv, FT citează nume precum fostul prim-ministru Salam Fayyad sau preşedintele Fondului Palestinian de Investiţii, Mohamed Mustafa.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    K476 28.01.2024, 18:56

    Plan realist, dar granita din 67 este mai putin realista ca granita din 48.

  • Avatar comentarii

    K476 28.01.2024, 18:57

    Nerealist este sa ai nevoie de viza sa mergi din tara ta, in tara ta.

  • Avatar comentarii

    Realist2023 28.01.2024, 19:38

    Cum adica "mai putin realista" ?? Pai uitati-va putin la granitele de facto ale Israelului: nici gand sa accepte "burta" aia numita Cisiordania (despre Gaza, nici nu mai vorbim - e doar un teritoriu tolerat). Pe de alta parte, in majoritatea lor, palestinienii vor desfiintarea cu TOTUL a Israelului. Eu cred ca se vor razboi acolo si peste 1000 de ani ...

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 28.01.2024, 20:54

    Asta trebuia sa faceți în 47 când ați divizat Libanul în doua în loc de 3 .Acum va venit mintea la cap ?Cu ce costuri ?

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 29.01.2024, 08:54

    Toți propun, dar israelienii nu asculta de nimeni

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală