Circulația pe DN 12C, în zona Bicaz-Chei din județul Neamț, se desfășoară cu restricții severe din cauza unor lucrări de securizare a versantului stâncos.
Echipele de intervenție acționează pentru îndepărtarea blocurilor de piatră cu risc de prăbușire, din 29 septembrie. Termenul estimat pentru executarea lucrărilor de rânguire este de două luni, iar intervențiile vor avea loc în intervalul orar 7.00 - 18.00, de luni până vineri, în funcție de condițiile meteorologice.
Lucrările de rânguire a versantului reprezintă o operațiune tehnică de amenajare, curățare și securizare a versanților stâncoși sau a taluzurilor instabile.
Traficul în zonă este oprit complet la intervale fixe de câte 25 de minute, în fiecare zi de lucru. Lungimea sectorului afectat de lucrări nu va fi mai mare de 100 metri.
Închiderea circulației se va realiza prin intermediul piloților de circulație, cu montarea de garduri metalice pe toată lățimea drumului, la capetele segmentului de drum unde se execută efectiv lucrările de rânguire.
„Au început lucrările de rânguire a versantului pe DN 12C, km 27+785 - 32+000, în zona Bicaz-Chei, județul Neamț. Regimul de circulație pe acest sector este unul alternant, dirijat de piloți, cu intervale de 25 de minute trafic închis (pentru dislocare blocuri de stâncă și curățare carosabil), după care circulația se va relua pentru alte 25 de minute”, precizează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
De asemenea, tot în aceeași perioadă, pe acest sector de drum vor fi executate și reparații la nivelul părții carosabile.
„Facem apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul creat, cu recomandarea de a lua în calcul timpii de așteptare inerenți în astfel de situații și de a circula cu prudență în zona afectată de intervențiile drumarilor”, menționează sursa citată.