LUCRURI INEDITE despre poetul Adrian Păunescu: "Avea iubite în toată ţara"

Comentează

Libertatea: S-a spus, de-a lungul timpului, că poetul Adrian Påunescu a iubit o sumedenie de femei frumoase, multe dintre ele inspirându-l în creaţia sa literară. Pentru că aţi petrecut ani buni în preajma lui, puteţi confirma existenţa acestor iubiri? A cucerit el atât de multe femei cum s-a spus?

Cornel Diaconu: Cred că era mai mult viceversa, ele l-au cucerit pe el. Adrian Păunescu era ca un copil mare. Dacă îi spunea cineva o vorbă frumoasă, din tot sufletul, se topea imediat. Nu-l mai recunoşteai. Între anii 1980-1983, când am realizat filmul despre Cenaclul Flacăra, gândisem o secvenţă interesantă pe care să o includem în film. Voiam să convoc la o întâlnire toate iubitele lui din acea perioadă. Erau iubiri de top, femei la care el a ţinut foarte mult. Planificasem ca revederea să aibă loc în Ardeal. Multe din cele contactate au răspuns pozitiv, numai că producţia filmului fusese întreruptă pentru a nu ştiu câta oară şi cu părere de rău trebuie să spun că momentul nu a mai avut loc. Cred că ar fi fost ceva interesant pentru toată lumea.
Cam câte iubiri avea în același timp?
76 sau 78, nu mai ştiu exact.
Erau răspândite în toată ţara?
Da, în marile oraşe.
Erau şi iubiri pasagere?
Da, erau. Dacă, de exemplu, mergea la Arad cu Cenaclul Flacăra, erau foarte multe fete care şi-ar fi dorit să fie în preajma lui. Unora le ieşea pasienţa, altora nu.
Deci, dacă mergea într-o localitate era imposibil să nu aibă pe cineva...
Cam aşa ceva. Dacă stau să fac un calcul de moment, cred că pe o rază de 20 de kilometri era imposibil să nu aibă pe cineva.
L-au ajutat aceste iubiri să compună versuri?
Bineînţeles. Multe din versurile lui de cea mai bună calitate au fost scrise datorită femeilor. Deveniseră adevărate muze pentru el. Îmi aduc aminte, apropo de scris, că la un anume moment, cei de la Uniunea Tineretului Comunist au cerut să vadă scenariul acestui film despre Cenaclul Flacăra, denumit sugestiv “Te salut, generaţie-n blugi”. Asta pentru că pelicula nu avea un scenariu stabilit dinainte. Se filmau secvenţe de viaţă, care nu erau niciodată regizate. Aşa se face că am mers cu Adrian Păunescu la munte pentru a scrie scenariul. Trebuia să povestească filmul. L-a însoţit atunci şi o fată foarte frumoasă, care a devenit între timp o mare cântăreaţă de operă, cu concerte inclusiv la Opera din Berlin. E, cum începea el să spună o frază, acea femeie, de o frumuseţe răpitoare, îl privea în ochi şi îi spunea ceva de genul: «Eşti un bărbat extraordinar!». În secunda imediat următoare, urcau împreună în cameră. A durat ceva până s-a scris acel scenariu...
În Cenaclul Flacăra existau iubite de-ale lui Adrian Păunescu?
În cenaclu nu prea erau. Existau însă acele persoane ataşate cenaclului pe care le lua cu el. Erzsebet Adam sau şahista Margareta Mureşan sunt doar două dintre cele pe care le ştiu eu. În perioada în care era cu Margareta Mureşan, şahul devenise sportul său favorit. Orice spectacol, orice întâlnire se solda cu un simultan de şah. Câteodată, Margareta Mureşan îl lăsa să câştige.
Ca urmare a acestor iubiri, credeţi că au rezultat şi copii din flori?
Cred că da. Unii sunt cunoscuţi, cum e fata aceea, Andreea Bârlea, care face obiectul presei şi care seamănă foarte bine cu el. E posibil să existe şi alţi copii. Nu pot spune cu exactitate.













Două soții și multe alte inimi frânte

În ciuda faptului că a avut o viață sentimentală foarte intensă, înșirând cuceriri pe bandă rulantă, Adrian Păunescu a fost căsătorit doar de două ori, prima dată cu poeta Constanţa Buzea, apoi cu Carmen Antal. “Bardul” a avut trei copii pe care i-a recunoscut oficial: Ioana, Andrei şi Ana Maria. După moartea sa, grefiera Andreea Bârlea a cerut în instanță recunoașterea statutului de urmaș al marelui poet. Procesul nu s-a încheiat, dar expertiza ADN arată ca femeia e fiica marelui poet. Dintre iubirile dezvăluite ale lui Păunescu să le amintim aici pe Doina Aldea Teodorovici, Elena Grecescu și, conform unor apropiați, Ana Blandiana.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește