Lui Gigi îi stă gândul la petreceri. Diana Bişinicu, 10.000 de euro ca să-i cânte lui Becali după gratii

Comentează
Arhiva foto

Gigi Becali era obişnuit să stea de Crăciun cu familia, în faţa meselor bogate şi a bradului împodobit, şi să împartă mici averi colindărilor care îi luau cu asalt palatul, iar de Revelion, să petreacă alături de alţi machedoni. Acum, toate astea nu mai sunt decât un vis frumos. Închis pentru trei ani şi jumătate la Penitenciarul Poarta Albă, latifundiarul din Pipera se gândeşte cu groază că trebuie să-şi petreacă Sărbătorile de iarnă alături de nişte străini, într-o celulă. Nu mai are putere să zâmbească, însă are câteva dorinţe.
Becali le-a mărturisit apropiaţilor că şi-ar dori foarte mult ca de Crăciun călugării de la Muntele Athos să vină la penitenciar şi să oficieze o slujbă, iar de Revelion, dacă se poate, să cheme cântăreţii săi preferaţi să dea un recital pentru el şi colegii lui de detenţie. În ultimii ani, mai multe penitenciare au organizat spectacole de Crăciun şi de Revelion, susţinute de artişti celebri, aşa că Gigi s-a gândit că ar avea o şansă ca această dorinţă să i se împlinească.
El are chiar şi o preferată între interpreţii de muzică machedonească: pe Diana Bişinicu. În anii trecuţi, vedeta a fost nelipsită de la Revelioanele organizate de Becali şi de alţi machedoni în Poiana Braşov, iar Gigi, după ce-a auzit cât de frumos cântă melodiile lui de suflet, a îndrăgit- o mult. Atât de mult, încât e gata să-i dea 10.000 de euro dacă acceptă să se deplaseze până la Poarta Albă pentru a-i cânta în noaptea de Revelion.

«Îi cânt şi fără să-mi dea bani»

Acum, că Gigi i-a spus ce-şi doreşte lui Moş Crăciun, acesta are o sarcină grea: să convingă conducerea închisorii să permită organizarea acestui recital. Pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, Diana Bişinicu e pregătită să-i facă pe plac patronului de la Steaua şi să-i cânte în noaptea dintre ani. Chiar şi fără bani! “Încă nu mi-a făcut propunerea, dar aş accepta fără să mă gândesc la aspectul material! Îi cânt şi fără bani, nu despre asta e vorba, ci de unitatea dintre noi, ţinând cont că amândoi suntem machedoni. Mi-aş dori să-l fac din nou să zâmbească. Sunt lângă dânsul cu sufletul şi cu gândul. Mi-a părut rău pentru ce i s-a întâmplat, ştiu că nu e deloc confortabil. Eu am cântat de trei ori pentru Gigi, ultima oară anul trecut, de Revelion, deşi eram însărcinată în luna a şaptea. Am făcut un efort mare pentru el, fără acordul soţului, care se temea că risc să nasc mai devreme”, ne-a mărturisit Diana.

Acasă de Crăciun?

Conform avocatului său, Gigi Becali urmează să depună zilele acestea o cerere pentru a fi eliberat pentru 24 de ore din închisoare, ca să petreacă Crăciunul cu familia. Săptămâna viitoare, conducerea penitenciarului va decide dacă-i dă sau nu drumul acasă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate