“În octombrie ne întoarcem pe mare! Deja am primit telefoane şi ne pregătim din nou de voiaj”, ne-a spus Marius Aragea (35 de ani), unul dintre cei cinci marinari români ţinuţi prizonieri de somalezi pe vasul italienesc Buccaneer. Din grupul celor cinci, patru sunt din Constanţa, iar unul e din Bucureşti.

O lecţie de voinţă. Aşa se poate explica hotărârea cu care cei patru marinari constănţeni s-au decis să-şi reia activitatea profesională. Nici colegul lor de la Bucureşti nu se lasă mai prejos. Şi el este decis să-şi reia serviciul, însă abia anul viitor. Cei cinci români, Marius Aragea (35 de ani), Nicuşor Remus Marinescu (37 de ani), Dorel Gheorghe (47 de ani) şi Adrian Gâlcă (31 de ani), din Constanţa, împreună cu Ştefan Borcan (55 de ani), din Bucureşti, au fost ţinuţi prizonieri de piraţii somalezi în golful Aden timp de aproape patru luni, din 11 aprilie până pe 9 august.

“E meseria noastră, nu putem să abandonăm tot ce am realizat până acum. Însă fiecare dintre noi a făcut o promisiune. În orice voiaj vom fi, dacă se va pune problema să trecem prin golful Aden, vom coborî în primul port şi vom pleca spre casă. A fost prea traumatizant”, ne-a spus Nicuşor Marinescu.
4152-181880-marianrii.jpg

Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”
Recomandări
Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”

La urma urmei, reluarea serviciului va avea un efect benefic pentru marinarii români. Deşi s-au reunit cu familiile, nici unul dintre ei nu a scăpat de coşmaruri.

«Când am ajuns acasă aveam coşmaruri»

“Acum, eu cel puţin, parcă mi-am mai revenit. Însă în primele zile aveam coşmaruri: piraţi care trăgeau cu arma spre mine. Mă trezeam şi aveam impresia că am arma la tâmplă. O astfel de experienţă te afectează”, ne-a spus Adrian Gâlcă.

Constănţenii s-au relaxat la munte

Cei patru constănţeni au devenit foarte buni prieteni după cele întâmplate. Astfel, cum au ajuns acasă, au luat decizia ca, împreună cu familiile, să-şi ia o binemeritată vacanţă. “Noi ne mai cunoşteam, din diverse voiaje. Însă toţi cinci nu navigasem niciodată. Acasă am decis să plecăm toţi la munte. Urmau să vină şi Ştefan şi soţia lui cu noi, însă au fost invitaţi la o nuntă”, ne-a povestit Dorel Gheorghe. Aşa că cei patru constănţeni au “descins” la Bran, unde au petrecut la iarbă verde.

4152-181876-3pirati.jpg

“Parcă a fost un vis. Când eram pe vas, eram mereu cu nervii întinşi la maximum, pentru că piraţii începeau să tragă cu armele fără un motiv anume, iar noi nu ştiam dacă vor să ne împuşte sau doar să ne intimideze. Trebuia să fim atenţi. Vacanţa de la munte chiar ne-a ajutat să ne rupem de ceea ce s-a întâmplat. Acum suntem mult mai relaxaţi”, ne-a explicat Nicuşor Marinescu.

Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă
Recomandări
Mircea Diaconu a murit. Actorul suferea de o boală cruntă

4152-181877-somalezi1.jpg

Ei i-au terorizat pe români timp de 4 luni

Piraţii somalezi care i-au sechestrat pe marinarii români pe vasul Buccaneer le-au furat acestora telefoanele şi le-au folosit pentru a se fotografia. “Ba se fotografiau între ei, ba îşi făceau singuri poze. După primele luni, starea lor s-a schimbat. Erau foarte nervoşi. La un moment dat, au aruncat cardurile din telefoane, iar unele mobile chiar au fost distruse. Aveau un chef nebun să facă dezordine şi să strice tot ce le pica în mână. Noi însă am recuperat acele carduri şi am descoperit imaginile”, ne-a spus Marius Aragea. Imagini pe care Libertatea vi le prezintă azi, în exclusivitate.

4152-181878-somalezi2.jpg

Ce dezastru au lăsat în urmă somalezii!

Pe vasul italienesc Buccaneer s-au aflat cinci români, zece italieni şi un croat. Cel din urmă a reuşit să-şi ascundă camera foto de somalezi. După ce vasul a fost eliberat, pe 5 august, el a fotografiat de- zastrul lăsat în urmă de piraţi: gunoaie, mizerie şi resturi de mira, o iarbă halucinogenă din Kenya, utilizată de piraţi.

4152-181879-mizerie.jpg

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI