Autoritățile locale din insula portugheză Madeira au decis să primească pe teritoriul său toți turiștii europeni vaccinați, indiferent dacă au fost imunizați cu un ser care nu este aprobat la nivelul Uniunii Europene, informează Reuters, potrivit Digi 24.
Secretarul pentru sănătate al guvernului autonom din Madeira, Pedro Ramos, a anunțat duminică, 4 iulie, că orice persoană vaccinată va putea veni pe insulă, susținând că dacă milioane de oameni au fost imunizați cu vaccinuri care nu sunt aprobate în UE, „atunci nivelul lor de protecție este similar cu al celorlalți”.
Până acum, Uniunea Europeană a aprobat administrarea a 4 tipuri de vaccin anti-COVID-19: Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson. UE a lansat pe 1 iulie certificatul digital COVID care facilitează călătoriile pe teritoriul blocului comunitar pentru persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală sau acelea care prezintă un test cu rezultat negativ pentru infecția cu coronavirus.
Autoritățile din statele membre pot decide însă să extindă utilizarea certificatului și pentru cetățenii care au fost imunizați cu alte tipuri de ser, neaprobate de UE.
Portugalia continentală acceptă doar persoanele vaccinate cu cele 4 seruri aprobate în UE, dar Madeira, care este o regiune autonomă, permite și accesul celor imunizați cu alte seruri, cum este cel chinezesc, Sinovac.
Decizia autorităților portugheze vine în condițiile în care Uniunea Europeană nu a inclus varianta vaccinului AstraZeneca produsă în India, denumită Covishield, pe lista vaccinurilor care au fost aprobate prin certificatul verde.
Potrivit sursei citate, Madeira este o destinație preferată de turiștii din Marea Britanie, iar aproximativ 5 milioane de britanici au fost vaccinați cu serul Covishield.