Cristi Dănileț a explicat că modificările anunțate de ministrul justiției Tudorel Toader sunt absolut inutile și nu fac decât să întărească controlul executivului asupra justiției.

Nu aveam nevoie de modificări la legile justiţiei, nici prin legile date de Parlament, nici prin OUG. Dar ceea ce se întâmplă în momentul de faţă nu face decât să confirme îngrijorările magistraţilor – şi anume că legile s-au făcut în grabă, legile s-au făcut prost, legile au determinat aspecte ineficiente la unele instanţe şi parchete, legile au mari probleme de respectare a unor standarde internaţionale şi iată că ele trebuie corectate prin Ordonanţă. Însă Guvernul nu se rezumă la a corecta legile imperfecte ale Parlamentului, ci Guvernul adoptă şi alte măsuri, prin care îşi întăreşte controlul asupra sistemului judiciar. Or lucrurile acestea nu le mai putem accepta. Acesta este motivul pentru care în aceste zile veţi vedea judecătorii şi procurorii protestând, nu doar prin comunicate de presă şi prin ieşiri în faţa palatelor de justiţie, ci chiar prin suspendarea activităţii, începând de săptămâna viitoare”, a afirmat judecătorul, potrivit Digi24.

Dănileț a explicat modelul polonez de protest al judecătorilor.

Nu este grevă, pentru că noi nu milităm pentru drepturi salariale şi pentru condiţii de muncă, ci este o formă de reacţie la ceea ce Parlamentul şi Guvernul au făcut în mod sistematic de cel puţin doi ani de zile cu justiţia română, modifică legile într-un mod inacceptabil. În aceste situaţii, vom asigura, sigur, cei care vom decide în acest sens, vom asigura intrarea noastră în sală doar pentru cauzele urgente, iar în penal asta înseamnă cauzele cu arestaţi. În rest, vom amâna soluţionarea cauzelor, pur şi simplu vom găsi motive prin care să nu intrăm în sălile de judecată, pentru că situaţia în care s-a ajuns este una inacceptabilă. Acelaşi lucru l-au făcut şi colegii noştri din Polonia în urmă cu câteva luni de zile şi cred că se impun măsuri radicale din partea magistraţilor români”.


Citește și: 18 infectați, dintre care 9 morți la spitalul „Marius Nasta”! Managerul Beatrice Mahler: „Nu știu câți decedați sunt și eu vreau să le știu numărul și să aflu adevărul!”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.