Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 66 de ani, a fost încoronat, sâmbătă dimineaţă, rege al Thailandei în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Marele Palat din Bangkok. Evenimentul a fost transmis de televiziunile thailandeze.
Ca parte din ceremonia încununată de ritualuri budiste şi brahmanice moştenite din India, suveranul şi-a aşezat singur pe cap "Marea Coroană a Victoriei", care cântăreşte mai mult de 7 kilograme şi este făcută din aur şi bătută cu pietre preţioase, potrivit Agerpres.
Maha Vajiralongkorn a fost supus unei băi "purificatoare", fiind stropit cu apă sfinţită colectată din cinci râuri şi patru lacuri din Thailanda, într-un gest menit să-i confere suveranitate.
Apoi, suveranul, aşezat pe tron, a fost "uns" cu apă colectată din peste 100 de izvoare din întreaga ţară, din opt direcţii cardinale, înainte de a i se înmâna umbrela albă cu nouă straturi, cel mai important simbol al regalităţii thailandeze.
În cadrul aceluiași eveniment, regele a primit de la demnitarii care au îngenunchiat în faţa sa şi celelalte obiecte care îi simbolizează puterea: o sabie bătută cu pietre preţioase, un sceptru din lemn poleit cu aur, un evantai, un bici împletit din păr de elefant şi papuci brodaţi cu fir de aur.
Vajiralongkorn, despre care se știe că are o fire imprevizibilă, a devenit un simbol al stabilităţii într-o ţară care rămâne diviziată după alegerile din martie.
Cu ocazia încoronării, el a rostit primele cuvinte în calitate de suveran, prin care a dorit să transmită că va domni cu dreptate pentru fericirea oamenilor.
Apoi, regele Maha Vajiralongkorn şi-a învestit în funcţii soţia, regina Suthida, 40 de ani, o fostă stewardesă devenită comandant adjunct al gărzii sale personale cu rang de general, cu care s-a căsătorit la 1 mai.
Maha Vajiralongkorn, cunoscut şi sub numele dinastic de Rama al X-lea, este ultimul descendent al dinastiei Chakri, care a dobândit puterea în 1782. Ceremonia de încoronare a lui Vajiralongkorn a avut loc cu o zi înainte de aniversarea încoronării tatălui său, Bhumibol Adulyadej, la 5 mai 1950. Regele Bhumibol a murit în 2016.
[gallery columns="5" ids="2622952,2622951,2622950,2622949,2622948"]
Foto: EPA