Mai multe manuale lipsesc de pe bănci, la mai mult de o săptămână de la începutul școlii. Explicațiile Ministerului Educației

 10 comentarii
Licitația pentru manualele de clasa a VIII-a, lansată de Ministerul Educației. Se vor cumpăra peste trei milioane de exemplare

Manualul de Comunicare în Limba Română pentru clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a vor ajunge în posesia elevilor în această săptămână, în timp ce manualele de Matematică şi Explorarea Mediului pentru clasa I şi a II-a vor ajunge la elevi până la finalul acestei luni, a declarat secretarul de stat Florin Lixandru într-o declarație pentru Agerpres.

El a precizat că probleme privind întârzierea manualelor, în condițiile în care școala a început pe 11 septembrie, au vizat 43 de titluri pe care Ministerul Educaţiei le-a tipărit ca manuale noi în această vară, dar între timp au fost rezolvate toate, în afară de cele patru menționate.

„Au rămas patru titluri care nu au ajuns pe data de 11 septembrie în şcoli. Este vorba despre manualul de Comunicare în Limba Română clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a a căror distribuţie s-a finalizat în această săptămână. Deci, practic, ieri a fost termenul de livrare a acestor manuale în depozitele inspectoratelor şcolare, urmând ca în această săptămână şi aceste două manuale să ajungă în posesia elevilor", a explicat secretarul de stat din Ministerul Educației.

Pentru ultimele două manuale, întârzierea a fost cauzată de contestarea licitațiilor, astfel că ele vor fi disponibile spre sfârșitul lunii septembrie.

„Mai sunt încă două titluri, respectiv Matematică şi Explorarea Mediului pentru clasa I şi clasa a II-a, acolo unde s-au înregistrat contestaţii din partea unor edituri participante la licitaţie. S-au întârziat procedurile contractante. Pentru aceste două manuale ieri s-a încheiat perioada de lansare a comenzilor de către unităţile de învăţământ. Astăzi se vor centraliza comenzile şi se vor întocmi contractele cu editurile, urmând ca aceste manuale să ajungă în posesia elevilor până la finalul lunii septembrie", a declarat secretarul de stat.

Până la rezolvarea problemei, el a recomandat punerea la dispoziția elevilor a variantei printate a manualului care este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Andrissima 19.09.2023, 17:37

    S-a mai intamplat acest lucru :)

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 19.09.2023, 17:45

    Bine cel puțin că vor ajunge pe banci în curând.

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 19.09.2023, 19:02

    Asta e o problemă în fiecare an școlar..

  • Avatar comentarii

    Any0205 19.09.2023, 20:45

    Si pentru clasa pregătitoare ar trebui manuale, nu sa le cumpere părinții!

  • Avatar comentarii

    mica 19.09.2023, 21:10

    Asa sunt nepregatiti in fiecare inceput de an.

ALTE ȘTIRI
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală