Incidentul a avut loc pe 24 noiembrie la o școală din Dobroești, județul Ilfov.
Șase elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce învățătoarea a pus în funcțiune, în sala de curs, o lampă UV și a ținut-o aprinsă mai bine de trei ore.
„În intervalul orar 8:30-12:00, o învățătoare din cadrul unei unități de învățământ, din localitatea Dobroești, în timp ce preda unor elevi din clasa a doua, a pus în funcțiune o lampă cu UV, context în care, 6 elevi din clasa respectivă s-au prezentat la diferite unități spitalicești pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis marți, 6 decembrie, reprezentanții Poliției Ilfov, într-un comunicat de presă.
IPJ Ilfov a mai menționat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto ilustrativă: Hepta