Aceștia sunt elevi în clasa IX-a la Colegiul Tehnic Câmpulung și s-au prezentat azi la ore, după ce au consumat alcool. Profesorul acestora a sesizat conducerea școlii care a anunțat poliția.
„În ziua de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, unui elev din cadrul unei unități de învățământ liceal din municipiul Câmpulung i s-ar fi făcut rău, ca urmare a faptului că ar fi consumat alcool, alături de alți colegi”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Unuia dintre ei i s-a făcut rău și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. De asemenea, la școală au venit și părinții elevilor.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că elevii ar fi consumat alcool, adus de unul dintre ei, în incinta unității de învățământ. În urma celor constatate, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale, conform Legii 61/1991, celor șase elevi, pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
Mai mult, conducerea liceului a anunțat ISJ Argeș despre incident.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_52fdf20bb8e9f5026fd5a17af170aeef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3d250bc3fb9eb58e3e3c08ab68d2329e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea2b9baa8283de75716d625a76ad5390.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_29f469024afd7b1c615ba1cba494a6c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_aa71f58573e29eb118178d9f36e78cea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5df9769e7241283c7533e1a786cb2e34.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7dc3a085bc34858cb24e082771d681b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_57098349b9d5593eb1419493101d3999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9a522939438b28cc3cf6fde7f5bf90a5.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.