Evenimentul important a avut loc la Palatul Republicii din Chișinău, iar la acesta și-au făcut apariția sute de înalți funcționari ai statului, diplomați și personalități din diverse domenii.

După ce s-a citit decizia Curții Constituționale (CC) din Republica Moldova privind validarea noului mandat de președinte, Maia Sandu a citit jurământul. La finalul ceremoniei, președinta Republicii Moldova a strâns mâinile invitaților.

„Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum pe care l-am început împreună acum patru ani. Primesc acest nou mandat, în primul rând, cu smerenie, dar și cu determinare. Cu patru ani în urmă, am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște.

Sursa: Facebook / Maia Sandu

Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. După pandemie, a urmat creșterea prețurilor, criza energetică, șantajul cu gaze, acum șantajul cu întuneric. Toate aceste crize pălesc în fața războiului brutal de la hotarul nostru”, a transmis Maia Sandu, în discursul său.

Amintim că duminică, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova și-au ales președintele. Maia Sandu a câștigat un nou mandat, după ce l-a învins în turul 2 al alegerilor pe candidatul prorus Alexandr Stoianoglo.

Primul răspuns de la Kremlin la ultimatumul pe care Donald Trump i l-a dat lui Vladimir Putin: „Vom rămâne pregătiți și așteptăm”
Recomandări
Primul răspuns de la Kremlin la ultimatumul pe care Donald Trump i l-a dat lui Vladimir Putin: „Vom rămâne pregătiți și așteptăm”

Conform datelor centralizate de Comisia Electorală a Republicii Moldova, după numărarea tuturor voturilor, Maia Sandu a fost votată de 55,33% dintre alegători. De cealaltă parte, Alexandr Stoianoglo a obținut 44,67%. Inițial, Stoianoglo a avut aproape 4% avans, dar situația s-a răsturnat după numărarea voturilor din diaspora.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Realist2023   •   24.12.2024, 16:51

Maia Sandu e o eroina, ala nu e defel un scaun comod cum are Ioha, ala e o damnatie, o cruciada romaneasca ! La multi ani, Maia !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
A plecat în America în urmă cu mai bine de două decenii, iar acum este milionar și unul dintre oamenii de încredere ai lui Donald Trump. Povestea fabuloasă a românului care a ajuns să dea afacerile pe scena politică; "La 28 de ani aveam un venit de 500.000 de dolari...”
Viva.ro

Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
Locul de muncă din România de la stat unde angajații lucrează doar patru luni, dar sunt plătiți pentru tot anul. Cu ce se ocupă în restul timpului
FANATIK.RO
Locul de muncă din România de la stat unde angajații lucrează doar patru luni, dar sunt plătiți pentru tot anul. Cu ce se ocupă în restul timpului
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Florentina, fosta soție a lui Ilie Bolojan. S-au iubit din studenție, dar în 2013 au divorțat. Cu ce se ocupă acum femeia, mama celor două fete ale lui
O englezoaică mutată în România de 20 de ani spune de ce s-a îndrăgostit de ţara noastră: "M-am simțit acasă din prima"
Observatornews.ro
O englezoaică mutată în România de 20 de ani spune de ce s-a îndrăgostit de ţara noastră: "M-am simțit acasă din prima"
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI