Maia Sandu ajunge vineri în România. Ea va fi primită de Klaus Iohannis, la Cotroceni

Comentează

Maia Sandu, președintelea Republicii Moldova, va efectua, vineri, 29 iulie, o vizită oficială la București. Aceasta se va întâlni cu președintele României Klaus Iohannis la ora 10.00, transmite într-un comunicat Administrația Prezidențială.

Maia Sandu va fi primită vineri dimineața de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, iar la finalul discuțiilor cei doi vor susține declarații de presă comune.

„Această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. În contextul întrevederii, președintele României va reafirma sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022”, transmite Administrația Prezidențială.

Cei doi șefi de stat vor discuta și despre războiul din Ucraina, și despre modalitățile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

„Președintele Klaus Iohannis va evidenția asistența multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situațiilor de criză cu care aceasta se confruntă, și vor fi discutate modalități concrete de prioritizare și diversificare a acestei asistențe”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

Totodată, va fi punctată importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, cu relevanță solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să mențină Republica Moldova în atenția prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește reformelor necesare integrării europene.

În cadrul convorbirilor celor doi pPreședinți, vor fi abordate, de asemenea, teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova și cooperarea sectorială în domenii cheie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
MONDEN
Alex Gilcă și Valerie Lungu / Victoria Lungu
10:08
Tensiuni înainte de cununia civilă a Valeriei Lungu. Mama concurentei de la „Asia Express”, revoltată că a fost invitată pe WhatsApp. Reacția logodnicului Alex Gîlcă
Zina Dumitrescu a lăsat datorii
09:03
Zina Dumitrescu, datorii de 17.000 de euro la azil. Ce s-a aflat despre familia regretatei creatoare de modă
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
10:46
Un șofer de TIR urmărea un serial Netflix în timp ce conducea, a ucis un jandarm și a primit un an de arest la domiciliu, în Franța
10:16
„Insula Iubirii”, 19 septembrie 2026. Liniștea dispare total și cutia cu surprize răsună la fete. Radu Vâlcan intră în vila băieților
10:12
Vaticanul investește 100 de milioane de euro într-o centrală solară de până la 90 MW, pe un teren de 10 ori mai mare decât statul
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”