Maia Sandu denunță manifestațiile plătite de Moscova și operațiunile hibride împotriva Moldovei. Orizontul de timp pentru reintegrarea Transnistriei

 5 comentarii
Maia Sandu Foto: Hepta

Preşedinta Maia Sandu a denunţat marţi manifestaţiile orchestrate de Moscova la Chișinău în scopul destabilizării Republicii Moldova, stat care aspiră să adere la Uniunea Europeană (UE).

„Nu este nimic rău în a manifesta. Republica Moldova este o ţară democratică şi facem tot ce este necesar pentru a garanta libertatea de exprimare a cetăţenilor, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu guvernul”, a declarat Sandu în cadrul unei vizite oficiale efectuate marți la Oslo, capitala Norvegiei.



„Este cu totul altceva când aceste evenimente sunt plătite din afara ţării şi când cei care ies în stradă nu sunt acolo cu propria agendă, ci cu agenda altcuiva”, a adăugat președinta Republicii Moldova, citată de France-Presse.

Maia Sandu a făcut această declarație în contextul în care partidele proruse din Republica Moldova plănuiesc să celebreze joi, 9 mai, ziua victoriei împotriva Germaniei naziste, un element central al discursului patriotic al Kremlinului.



În aceeaşi zi, susţinătorii Maiei Sandu - a căror ambiţie este ca ţara lor să adere la UE - intenţionează să marcheze Ziua Europei, notează France-Presse, potrivit Agerpres.

Ilan Șor, noul cal troian al Rusiei în Republica Moldova

Câteva partide proruse s-au reunit recent la Moscova și au anunţat crearea unei coaliţii sub conducerea oligarhului fugar Ilan Şor, condamnat în contumacie în dosarul „furtul miliardului”.

Coaliția prorusă de la Chișinău și-a anunțat drept obiective boicotarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE și câștigarea alegerilor prezidențiale, ambele scrutine fiind programate pe 20 octombrie anul acesta.



De la lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, la 24 fabruarie 2022, Ilan Șor a organizat în mod repetat manifestaţii antiguvernamentale la Chişinău şi în alte oraşe, pe fondul unor tensiuni în creştere între Kremlin şi Republica Moldova.

Operațiunile hibride ale Moscovei

„Rusia a încercat să destabilizeze ţara în trecut. Rusia a încercat să finanţeze manifestaţii în trecut”, a subliniat Sandu, adăugând că instituţiile tinerei democraţii din Republica Moldova au rezistat acestor atacuri.



Republica „Moldova este adeseori un teren de testare pentru instrumentele hibride ale Rusiei şi, ajutându-ne, partenerii noştri pot învăţa din experienţa noastră”, a subliniat lidera prooccidentală de la Chișinău.

Maia Sandu a enumerat o serie din operațiunile hibride duse de Moscova, referindu-se la şantaj energetic, presiuni economice, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice, interferenţe electorale şi chiar încercări de a da jos guvernarea.



Premierul norvegian Jonas Gahr Store a anunţat marţi un ajutor suplimentar de 350 de milioane de coroane (30 de milioane de euro) pentru Republica Moldova, precizează France-Presse.

Intenție privind reintegrarea Transnistriei până în 2030

Pe de altă parte, Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria, susţinută de Rusia, înainte de a adera la Uniunea Europeană.



„Scopul nostru şi misiunea noastră sunt să pregătim ţara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi ca până atunci să avem ţara reintegrată. Lucrăm în acest sens, dar nu depinde doar de noi. Vom face tot ce este posibil ca să realizăm reintegrarea înaintea de a accede în UE, dar nu trebuie să excludem şi alte posibilităţi. Angajamentul nostru pentru o rezolvare paşnică a conflictului rămâne la fel de puternic”, a declarat ea, potrivit Agerpres.



Jonas Gahr Store a denunțat operațiunile hibride duse de Rusia împotriva Republicii Moldova.

„Alegeri importante urmează să aibă loc în Republica Moldova - prezidenţiale, un referendum privind integrarea europeană, dar şi alegeri parlamentare - şi deja putem observa o multitudine de atacuri hibride menite să destabilizeze agenda acestor evenimente. O nouă ameninţare de securitate în Europa, unde Rusia forţează toate limitele şi toate frontierele. Suntem alături de dumneavoastră şi de tot pentru ce luptă cetăţenii Republicii Moldova”, a subliniat premierul norvegian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Sapocalipto 08.05.2024, 00:11

    Partenerei de viata a lui Codrut i se pare ca totul este platit de Putin,mai putin facturile moldovenilor!! Mai cerseste in continuare in UE ca sa nu moara populatia de foame.Ai facut platfus in palatin (cerul gurii) de cat ai supt prin Europa ! Nu mai ai mult de cersit ca moldovenii nu sunt prosti!O sa te duci si tu dupa jidanul de Zelenski!Amin si amin!!

  • Avatar comentarii

    Mihaita_._ 08.05.2024, 02:53

    Cu ce anume se apara mai frate? Incepe si asta ca Zelenski sa scarmene magarul pe spate! Face ca aia din clasa a 5 a cand are pe cineva inbclasa a 8 a!!!

    • Avatar comentarii

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie 08.05.2024, 03:57

      Și ce-ar trebui să facă? Să spună că dacă vin doi bețivi din Transnistria Moldova capitulează imediat, cere revenirea la maica Rusia și retrocedarea Moldovei "de Vest" furată de români?

  • Avatar comentarii

    golgol 08.05.2024, 08:23

    Sa fim serioși ..Rep Moldova e un stat controlat de Rusia în principal apoi că mai sunt și unii care vor unirea cu România asta e alta poveste .In principiu Moldovei ii convine sa mulgă 2 vaci și anume Rusia și România.Ei oricum trăiesc bine acolo ,au industria asta alimentara ,fructe,legume f bine dezvoltata de exemplu și da clasa la tari chiar din prima linie din UE.Cat despre Maia Sandu ,o gluma .Dacă Rusia își propune Moldova e acaparata ușor .

  • Avatar comentarii

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie 08.05.2024, 23:49

    Dacă Moldova e controlată de Rusia, atunci de ce îi amenință Rusia non-stop? Și dacă o duc așa de bine la umbra Rusiei, de ce vor să intre în UE? Și al naibii de bogați și de dezvoltați sunt moldovenii după atâtea decenii de colonism rusesc. De aia își iau cetățenie română și se duc să muncească în vestul cel prăpădit, nu?

  • Avatar comentarii

    orizont.romanesc 09.05.2024, 12:48

    Din punct de vedere istoric, daca accesam pe wikipedia sau google , hartile de la 1918 veti vedea ca Romania nu avea integrata Transnistria, o mica fasie de pamant care nu se compara cu adevaratele teritorii pentru care trebuie sa le recupereze in prima faza republica Moldova: Cetatea Alba si Izmail de la ucrainieni. Nu inteleg, de ce nu suntem realisiti si nu vedem ca "Agenturile straine" ne imping pe subiectul Transnistria sa intram intr-un confilct gratuit? Chiar atat de indobitociti am ajuns sa nu vedem ca suntem impinsi intr-un razboi? Suntem o tara mica si daca nu avem capacitati militare si nici macar diplomati de elita sa ne luam teritoriile istorice inapoi : Bucovina, Cernauti , Izmail, Cetatea Alba de la ucrainieni de ce nu avem macar bunul simt sa ne vedem de treaba sa abordam o politica neutra.

ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate