Comisarii de la Protecția Consumatorului, care au fost să efectueze un control la magazinul Kaufland din Odorheiu Secuiesc l-au întrebat pe manager cum poate fi angajat un om care nu știe limba română, iar acesta a spus că a cere la angajare cunoaşterea limbii române ca o condiţie ar fi discriminare.

„Cum puteţi angaja pe cineva pe vânzări care nu ştie limba română?”. „El a răspuns atunci că nu poate cere cunoaşterea limbii române ca o condiţie pentru angajare, deoarece ar fi discriminare…”, a fost dialogul dintre cei de la Protecția Consumatorului și managerul magazinul, conform newsbv.ro.

„Vânzătoarea care lucra la momentul controlului nu ştia limba română. Nu este aceeaşi vânzătoare cu cea care apare în filmarea de pe YouTube. Această angajată chiar nu ştia limba română. Dacă cea din filmare poate că simula, nu am de unde să ştiu, aceasta chiar nu ştia. Asta mi-au spus inspectorii. Şi când a venit directorul magazinului se putea vedea că ea chiar nu ştie limba română”, a spus, pentru sursa citată, Sortin Susanu, comisarul șef regional al ANPC Brașov.


Citește și:  Reacția unui unui maghiar din Odorheiu Secuiesc după scandalul de la Kaufland: ”Nu suntem buricul pământului…”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.