Medicul Simin Florescu, manager interimar al Spitalului Victor Babeş din București, spune că pentru realizarea unui test antigen pentru depistarea infecţiei cu COVID-19 este nevoie de recoltare de probe şi crede că ideea de a face acest lucru într-un spaţiu public, precum farmacia, ar putea să nu fie „cel mai potrivit lucru”, scrie news.ro.
„Asta este o problemă foarte spinoasă. Să faci un test necesită o recoltare de exudat nazal sau faringian, ori această recoltare nu poţi să o faci într-un loc public, unde sunt mulţi alţii. Necesită ori condiţii de domiciliu propriu, unde eşti numai tu cu tine, ori recoltare, într-adevăr într-o instituţie spitalicească sau într-un cabinet medical. A recolta într-o farmacie nu ştiu dacă este chiar cel mai potrivit lucru”, a afirmat Simin Aysel Florescu, la Digi 24, conform news.ro.
Aceasta a mai precizat că la spitalul pe care îl conduce au fost foarte mulţi pacienţi cu COVID-19 care au afirmat că s-au testat, dar nu s-au înregistrat în „nicio reţea oficială” înainte să ajungă la spital pe fondul agravării bolii.
Afirmațiile făcute de Simin Aysel Florescu vin după ce ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat pe 25 martie că a fost creat cadrul legal pentru testarea rapidă antigen în farmacii.
Simin Florescu a devenit manager interimar al Spitalului Victor Babeș la începutul acestei luni, deoarece, după 7 ani ca manager, Emilian Imbri a ieșit la pensie și a părăsit funcția. „Potrivit legii, nu mai aveam voie să fiu manager”, deoarece „la începutul lunii martie am împlinit 67 de ani”, a explicat Imbri pentru Libertatea.