Un agent de poliție de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) a ajuns în boxa acuzaților pentru luare de mită și trafic de influență. Numai că polițistul aflat în subordinea Prefecturii Bistrița Năsăud s-a bucurat doar la mâncare și la băutură pentru a-i ajuta pe unii candidați să treacă de ”traseu” și să obțină astfel multrâvnitul permis de conducere.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistrița-Năsăud au intrat pe firul afacerilor agentului și astfel au aflat că polițistul se dă ”frate” cu viitorii șoferi pentru mici  atenții. Așa că, ceva vreme, l-au filat pe gospodarul om al legii și așa au probat că, anul trecut, în frigiderul polițistului de la ”Permise” a intrat sistematic mâncare și băuturi alcoolice primite ca răsplată pentru favorurile făcute unor candidați la obținerea permisului de conducere. Așa se face că, după ce ancheta procurorilor  a fost încheiată și rechizitoriul întocmit, subofițerul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru trafic de influență și pentru că s-a lăsat mituit cu d-ale gurii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.