Legea offshore a fost votată de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 248 de voturi pentru şi 34 contra și merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Şedinţa de vot final a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

După votul din plen, Ciolacu a spus că statul va încasa 60% din taxe directe și indirecte, iar „România va deveni un jucător regional important, restul, cu tot respectul, e cancan”.

„Statul român, prin taxe directe şi indirecte, va încasa 60% din valoarea gazelor din Marea Neagră, iarăşi un lucru foarte important. Și, din momentul în care vom scoate prima moleculă din această investiţie, România va deveni un jucător regional important. Restul, cu tot respectul, e cancan”, a spus Ciolacu de la tribuna Camerei. 

Îmi pare rău că pentru lucrurile majore care se întâmplă în România întotdeauna Partidul Social Democrat trebuie să vină, să intervină şi să rezolve problema.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu:

Următorii pași pentru ca legea offshore să intre în vigoare sunt promulgarea și apoi publicarea în Monitorul Oficial.

România, drept de preempțiune la achiziția gazelor naturale

Legea offshore pentru gazele din Marea Neagră a fost depusă pe 15 aprilie la Parlament. Potrivit formei finale a proiectului, România va avea drept de preempțiune la achiziția gazelor naturale, ceea ce înseamnă că își va acoperi mai întâi necesarul intern, iar apoi poate vinde surplusul la export.

În prezent, în România se extrag aproximativ 11 miliarde de metri cubi de gaze anual, iar consumul naţional este situat tot în jurul acestei valori. Dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră, atunci România va produce aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze anual.

Președintele Klaus Iohannis a declarat pe 3 martie, după întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că „dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată”, în contextul în care România importă aproximativ 20 la sută din necesarul său de gaz din Rusia.

În acest moment, Rusia este cel mai mare furnizor de energie al Uniunii Europene. Aproximativ 40% din importurile de gaze naturale provin din țara condusă de Vladimir Putin.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Despărțire surpriză pe piața media din România. Prezentatoarea TV e singură după 13 ani
Playtech.ro
Despărțire surpriză pe piața media din România. Prezentatoarea TV e singură după 13 ani
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Observatornews.ro
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Orangesport.ro
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii