Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că social-democraţii vor depune la Parlament, în actuala sesiune parlamentară, o moţiune de cenzură pentru a răsturna actualul Guvern, informează Agerpres.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, precizează că cei care sunt acum la Palatul Victoria "nu se pricep să guverneze".
"Votul românilor a fost foarte clar că PSD trebuie să desemneze prim-ministrul, am câştigat alegerile la o diferenţă de 5 procente. Până se va creiona o altă majoritate în Parlament o să funcţioneze actualul Guvern. Începem cu prima moţiune simplă, de bun-simţ şi necesară, împotriva ministrului Sănătăţii şi în această sesiune vom veni şi cu moţiunea de cenzură şi vom încerca să creionăm o majoritate să răsturnăm acest Guvern", a spus Ciolacu, la Antena 3.
Nu au specialişti, nu ştiu să gestioneze pandemia, nu au avut capacitatea de a crea un parteneriat între ei şi populaţie. Pentru ca populaţia să aibă încredere, acest parteneriat îl câştigi prin specialişti. Noi, când am văzut că este pandemie, primii oameni pe care i-am abordat de a veni în Parlamentul României au fost domnii Streinu Cercel şi Rafila, cei mai buni specialişti în domeniu.Marcel Ciolacu: