Maria Grapini, despre raportul MCV: ”Nu poate spune nimeni că statul de drept funcționează mai bine în Bulgaria; putem vedea ce li se întâmplă turiștilor”

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Raportul privind progresele înregistrate de România în 2019 în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare conţine greşeli şi este unul politic, pentru că nu poate spune nimeni că statul de drept funcţionează mai bine în Bulgaria decât în România, a declarat, miercuri, la Strasbourg, eurodeputata PSD Maria Grapini, pentru Agerpres.

Pe lângă greșelile de evaluare care s-ar fi făcut în raportul care a vizat România, Maria Grapini a invocat și faptul că Bulgaria a avut parte de un raport mai bun din considerente politice.

"Vedeţi, diferenţa între România şi Bulgaria în acest raport este făcută doar de poziţia politică. Bulgaria este condusă de un guvern de dreapta. Ştim bine că primul grup din Parlamentul European ca mărime şi ca influenţă este grupul Popularilor. Popularii totdeauna, am constatat şi în mandatul trecut, îşi apără foarte tare guvernele de dreapta, ceea ce nu se întâmplă cu grupul social-democrat de aici din Parlament. Adică nu să apere fără argumente, nu să spună lucruri inexacte, ci să ridice problema cu argumente pe care noi ca ţară să le dăm", a spus Grapini.

Ea susține că bulgarii stau cu certitudine mai prost decât România în ce privește criminalitatea și corupția și la funcționarea statului de drept, în general.

"Nu poate nimeni să spună că, de la criminalitate, până la corupţie, într-un singur cuvânt funcţionarea statului de drept, ar fi mai bună Bulgaria decât România. Suntem aproape, putem merge toţi în Bulgaria, putem vedea, vedem ce li se întâmplă turiştilor, sunt lucruri de mare risc să pui într-un raport lucruri atât de discrepante privind două state care sunt şi vecine. Şi cetăţenii de pe stradă cunosc situaţia din cele două state", a mai spus Maria Grapini.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Panou cu Consiliul National al Audiovizualului
16:53
Guvernul a majorat amenzile CNA până la 440.000 de lei pentru posturile TV și radio
Imagine pe care scrie DIICOT și Poliția Română. De asemenea, apare și un pachet
15:48
Un sirian şi un român au încercat să vândă un kilogram de cocaină cu 60.000 de euro. Cei doi bărbați sunt rude prin alianță
MONDEN
Mira de la „Insula Iubirii” 2026
17:05
Cine este Mira de la „Insula Iubirii” 2026. Are 22 de ani și a venit în emisiune alături de iubitul ei, Ian Boitași
Laura Cosoi și sotul ei, alături de fiica lor
16:37
Laura Cosoi și soțul ei au vrut să plece în Italia, dar zborul lor a fost anulat. Prin ce au trecut cei doi. „Ce dorește Universul să ne transmită?”
POLITIC
Ilie Bolojan cu Dan Motreanu și Robert Sighiartău FOTO Dumitru Angelescu
Analiză
14:50
PNL întră în opoziție după 7 ani de guvernare. Liberalii se pregătesc pentru lupta de gherilă cu binomul PSD-Dan
Partidul Social Democrat
14:25
PSD, despre o privatizare a companiilor de stat, sub viitorul guvern: „Este exact ceea ce PSD i-a reproșat în aprilie 2026 Guvernului Bolojan”
Ultimele știri
17:32
Cum răspunde Ciprian Ciucu celor care îl acuză că „urăște mașinile” din București pentru că le ridică pe cele parcate pe trotuare
Exclusiv
17:35
Încă o vedetă a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Cel mai greu și complicat proiect la care am lucrat până acum”
Exclusiv
17:30
Concursul care a decapitat conducerea unor licee de top, trăit de doi profesori din provincie, unul de nota zece și altul de nota cinci. Adrian Puiu: „Ne-au testat rezistența la stres”. Paraschiva Buciumanu: „Am primit o lecție”
17:14
Volodimir Zelenski anunță o posibilă întâlnire cu negociatorii lui Trump și condițiile în care Ucraina poate înceta atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
10:04
Radu Oprea, propunerea lui Luca Niculescu la Apărare, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani
11:56
Doi români au rămas pe loc fără 63.000 de euro după ce au fost opriți în Italia conducând un Rolls-Royce de lux
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
15:44
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Peisaj de iarnă de vis, zăpadă și soare, înconjurat de copaci, Laponia
15:04
Crăciunul în Laponia: ghidul complet al experților pentru călătoria în „târâmul iernii”. Când este cel mai bine să mergi și cum eviți capcanele de preț
Fronturile acrilice, alternativa modernă în bucătărie care arată luxos, nu se zgârie și se curăță extrem de ușor. Sursă foto: Colaj foto /Instagram.
14:07
Nimeni nu mai vrea dulapuri clasice în bucătărie. Care e alternativa modernă care arată luxos, nu se zgârie și se curăță extrem de ușor
Foto: Dreame
13:48
Facem curat ca să ne bucurăm de casă. Atunci de ce, după ce terminăm, ne purtăm ca niște musafiri în propria casă?
Troleibuzul electric articulat Solaris Trollino IV 18, pe drumurile din Brașov
13:33
Destinația numărul 1 din lume pentru vacanțe fără mașină este în România. Transilvania a depășit Madeira, Lacul Como și Provence într-un clasament internațional
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Guvernul Bolojan este interimar de 5 luni, după ce a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Foto: Profimedia
15:12
Cifre Eurostat pe fondul crizei politice: România rămâne ţara cu cea mai mare inflaţie din UE. Rată anuală de 6,5% în septembrie
Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, a explicat situația dronelor din Marea Neagră și a anunțat că va cere capabilități suplimentare de la NATO. Foto: Getty Images
13:41
Nicușor Dan, la Bloomberg: România va sprijini Ucraina până la finalul războiului și va cere ajutor NATO împotriva dronelor
România a depășit 385.000 de prosumatori, cu o putere instalată de peste 4.280 MW. Foto: Getty Images
12:10
Explozie de aproape 400.000 de prosumatori în România. Care sunt județele în care sunt cei mai mulți
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
12:30
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
11:37
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!