Maria Zaharova, replică la „derusificarea” cerută de Claudiu Târziu: „Copiii din Rep. Moldova nu-și vor cunoaște eroii”

 7 comentarii
Arhiva foto

„Se vrea ștergerea identității moldovenești", aceasta a fost replica de pe Facebook a Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, la declarațiile lui Claudiu Târziu. Acesta a spus că Republica Moldova poate adera la UE doar dacă se retrage din Comunitatea Statelor Independente - dominată de Rusia.

„La 8 octombrie 2024, eurodeputatul român C.Târziu a subliniat în fața microfonului că aderarea Republicii Moldova la UE este posibilă doar în cazul retragerii complete a republicii din CSI, a de-rusificării țării și a demolării monumentelor sovietice. Ce sunt aceste monumente sovietice?", a afirmat Maria Zaharova.

„Să ne gândim la ele. În primul rând, este vorba de monumentele eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, ai celui de-Al Doilea Război Mondial, care au luptat împotriva nazismului. În al doilea rând, acestea sunt monumentele, busturile și memorialele dedicate marilor figuri ale științei, culturii, artei, atât celor ale noastre comune, cât și celor moldovenești. De ce? Pentru că din punctul de vedere al Occidentului este necesar să se șteargă identitatea moldovenească”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse.

„Monumentele au fost ridicate în numele păcii, prieteniei”

Maria Zaharova susține că Republica Moldova nu trebuie, sub nicio formă, să-și renege istoria, așa cum a cerut Claudiu Târziu, liderul delegației AUR în Parlamentului European.

„Este necesar să se facă totul pentru ca copiii din Republica Moldova să nu-și cunoască nici eroii, nici acei oameni care au făurit nu doar victoria, ci și bunăstarea lor. Care au obținut rezultate în știință, cultură, artă. Și în al treilea rând, desigur, sunt monumentele care au fost ridicate în numele păcii, prieteniei, marcând principalele priorități ale poporului moldovenesc iubitor de pace. Aceasta este ceea ce trebuie demolat din punctul de vedere al (cum se autointitulează?) europarlamentarului român”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus.

Claudiu Târziu a cerut „derusificarea” Republicii Moldova

Pe 8 octombrie, Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în Parlamentului European, a enumerat câțiva dintre pașii pe care Republica Moldova ar trebui să-i urmeze în vederea integrării în Uniunea Europeană.

„Mă refer, de pildă, la derusificarea ei, așa cum s-ar cădea. Acest lucru începe prin a renunța la aderarea la CSI, adică la Comunitatea Statelor Independente, care este controlată sută la sută de Rusia și cu care Republica Moldova nu are nimic de-a face, nefiind nici măcar învecinată cu Rusia. Pe de altă parte, să renunțe la rusificarea prin învățământ a minorităților etnice care nu sunt de origine rusă, cum sunt găgăuzii, bulgarii sau chiar romii”, a spus europarlamentarul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie 19.10.2024, 02:26

    Iar românii din Basarabia și Bucovina au fost uciși de către glorioșii eliberatori ruși tot în numele păcii și prieteniei? Alo, niciunul dintre supersuveraniștii noștri nu se atacă? Sau pregătiți comentariile despre cum Zaharova lucrează pentru Zelenski și cum Rusia a eliberat Moldova de sub jugul fasciștilor români?

    • Avatar comentarii

      adriann_ 19.10.2024, 03:04

      Dronel zelitu', cand scrii de supersuveranistii care ar fi cu rusii tu ai idee din partea carui partid a ajuns Tarziu in Parlamentul EUropean? ASA CEVA... :))

  • Avatar comentarii

    Terro14 19.10.2024, 07:28

    Mai lasă beutura stimabilo că se urcă la cap și vezi numai desene animate de la misterP :noapte bună

  • Avatar comentarii

    Moshu 19.10.2024, 12:11

    hehe...sa trgem concluzia ca tooti maarii scriitori de comentarii de pe site sunt instruiti de moscoviti sau habar n-aveti de istoria"eroilor liberatori" ??

  • Avatar comentarii

    K476 19.10.2024, 15:43

    Si romanii sunt calariti de vanzatorii de cola, de burgeri si alti importatori, dar macar avemnacces la isoria adevarata.

  • Avatar comentarii

    doritor 19.10.2024, 16:02

    Dna zaharisova nu mai incerca sa ne duci cu zaharelul. Copii nu-si vor mai cunoaste „eroii” fabricati si postati de voi, dar vor cunoaste calaii care i-au rupt de bunicii si strabunicii lor omorati, deportati sau obligati sa se creada rusi. Iata ca dupa zeci de ani tot n-ati reusit.

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!