UPDATE ora 15.00 Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, arată că secretarul general al liberalilor a făcut un gest corect și demn demisionând din toate funcțiile deținute în partid, după ce acesta s-a prezentat la DNA fiind acuzat de șantaj.
„Avem încredere în justiție, avem încredere că adevărul va ieși la suprafață. Este un gest corect și demn făcut de domnul secretar general Marian Petrache”, a spus Turcan, într-o postare pe Facebook.
Ea subliniază că liberalii respectă independența justiției și principiile statului de drept, ca fiind „singura formulă democratică în care poate fi garantată prezumția de nevinovăție”.
„Clarificarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, cu respectarea principiului egalității în fața legii, revine organelor judiciare și instanțelor”, completează Turcan.
Marian Petrache a mai spus că ar fi vorba de fapte care s-ar fi petrecut în urmă cu nouă ani.
„Acum nouă ani l-am şantajat eu. Şi-a adus aminte”, a spus Petrache, referindu-se la Adrian Mladin. Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a adăugat că nu are motive să se teamă de acest dosar.
„Nu am niciun motiv, de ce Doamne, iartă-mă… Am fost la detectorul de minciuni. Cum să-mi şantajez eu propriul primar? Nu vi se pare că e strigător la cer?”, a spus Petrache.
Întrebat dacă a fost prieten cu Mladin, Petrache a răspuns că e prieten cu toţi primarii din Ilfov. „Inclusiv cu cei de la PSD am o relaţie bună”, a spus Petrache.
El a mai precizat că denunţul lui Mladin îi afectează credibilitatea şi, ca atare, îşi dă demisia din funcţiile deţinute în PNL, nu însă şi din ceea de preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov.
Primarul Adrian Mladin a fost condamnat definitiv, în 14 iulie 2016, de instanţa supremă, la cinci ani şi zece luni de închisoare cu executare, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri, astfel că şi-a pierdut mandatul la Primăria Jilava.
Adrian Mladin a fost găsit vinovat de faptul că, în calitate de primar al comunei Jilava, i-a pretins lui Puiu Florian, denunţător în cauză, suma de 500.000 de euro, din care, în 19 septembrie 2011, a primit 50.000 de euro, pentru a dispune întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului, în suprafaţă totală de 23,8 hectare, iar loturile să fie alipite.
Marian Petrache a mai fost audiat, în 16 septembrie 2016, la DNA, el precizând, după întâlnirea cu procurorii, că a fost chemat pentru că PNL a depus o plângere.
Citește și: Theodor Paleologu, audiat la DNA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro