Autoritățile penisulare au transmis că 11 persoane au murit pe munte, după avalanșa de duminică, 3 iulie. Șase bărbați și trei femei din Italia și doi bărbați din Cehia nu au avut nicio șansă în fața bucăților de piatră și gheață venite peste ei cu peste 300 km/ h.

Opt oameni au fost norocoși și au scăpat. Inclusiv o turistă din Germania, care a fost internată timp de șase zile, chiar și la Terapie Intensivă.

La externare, femeia a scris o scrisoare emoționantă de mulțumire medicilor care i-au salvat viața.

„Nu știu nimic din ce s-a întâmplat, fiindcă m-am trezit în spital. Medicii au făcut o minune. Trebuie să fiu și eu optimistă, ca și ei, și o să fie totul bine. Mă simt din ce în ce mai bine. Mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au protejat viața, salvatori și doctori. Apreciez foarte mult”, a scris nemțoaica, de mână, pe o foaie de hârtie.

„Un mare mulțumesc tuturor salvatorilor care își riscă viața pentru viața altora și personalului medical”

Tot sâmbătă, din același spital, a fost externat un bărbat de 67 de ani din München. Germanul își va continua recuperarea la domiciliu.

Un mare mulțumesc tuturor salvatorilor care își riscă viața pentru viața altora și personalului medical care s-a ocupat cu profesionalism de mine.

Cetățean german salvat din avalanșă:

Ghețarul Marmolada, din Alpi, și-a pierdut peste 80% din volum în ultimii 72 de ani, iar oamenii de știință italieni au avertizat, încă din 2020, că ghețarul ar putea dispărea în 15 ani, din cauza încălzirii globale.

Valul de căldură care a cuprins Italia de la mijlocul lunii mai, precum și o iarnă mai caldă decât de obicei și cantitatea redusă de zăpadă au contribuit la producerea avalanșei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.