Surse din cadrul anchetatorilor au explicat că mașina a fost găsită marţi seara în parcarea unui centru comercial din Sarcelles, în nordul Parisului. Ocupanții mașinii erau urmăriţi de jandarmi şi poliţie după ce s-au sustras de la un control rutier. După ce au ajuns în parcarea subterană, cei doi aflaţi la bordul vehiculului au reuşit să coboare şi să fugă, abandonând maşina. În portbagajul acesteia au fost găsite şase dispozitive explozive şi un set de numere de înmatriculare false.

Centrul comercial a fost evacuat marţi seara pentru operaţiunile de deminare. Procuratura regională a indicat că nu se ştie deocamdată care era destinaţia explozibilului şi că a fost lansată o anchetă.

Sursele citate de AFP au afirmat că unul dintre cei doi ocupanţi ai maşinii este faimosul gangster recidivist care a evadat recent dintr-o închisoare de lângă Paris. Redoine Faid, în vârstă de 46 de ani, autorul mai multor jafuri armate, a evadat la 1 iulie cu elicopterul, cu ajutorul unui comando armat, la cinci ani după o primă evadare la care a folosit explozibil şi a luat ostatici gardieni pentru a-şi croi drumul spre libertate.


Citește și: EXCLUSIV/Mega Image angajează detectivi ca să dovedească escrocheria unui fost angajat care îi cere trei milioane de lei!


Urmărește-ne pe Google News