Măsuri stricte de securitate pentru vizita Papei Francisc la Iași. Cei aproape 70.000 de credincioși care vor fi prezenți în zona Palatului Culturii, controlați la sânge

Comentează
Reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice din Iași și ai Primăriei Municipiului prezintă măsurile de securitate pentru vizita Papei Francisc la Iași, pe 1 iunie 2019

Papa Francisc va fi, sâmbătă 1 iunie, la Iași, unde va fi întâmpinat, la Catedrala catolică „Sfântă Fecioară Maria, Regină”, de un tânăr diacon și un preot bolnav, în vârstă, cu peste 70 de ani de slujire, care îi vor da o lumânare, pe care Suveranul Pontif o va duce, într-o procesiune, la icoana Fericitului Durcovici (episcop de Iași din 1947 până în 1949, arestat de Securitate, decedat în 10 decembrie 1951, în închisoarea de la Sighet, beatificat în 2014).

Organizatorii, Episcopia Romano-Catolică din Iași, împreună cu Primăria Municipiului, au anunțat marți, într-o conferință de presă, că în timpul vizitei la Iași a Suveranului Pontif vor fi prezenți președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, a fost invitată Majestatea Sa, Principesa Margareta, și și-au anunțat prezența cel puțin 10 ambasadori, precum și consulii onorifici aflați deja la Iași.

Până în prezent, la închiderea înscrierilor în parohii, și-au anunțat prezența la Iași, pentru vizita Papei, peste 55.000 de credincioși, iar alți peste 7.000 s-au înscris online.

Fiecare dintre cei care s-au înscris în parohii va primi un bilet care are elemente de securitate detectabile la scanare, cu cod și serie unice, ce nu poate fi multiplicat.

Ulterior, vor exista diferite porți de scanare și control corporal, înainte de a intra în cele nouă zone predefinite de către Primărie alocate credincioșilor.

Controalele vor fi efectuate de echipe mixte, în contextul în care la Iași a avut loc, săptămâna trecută, o întâlnire a organizatorilor cu Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cu reprezentanți ai Jandarmeriei, ai Poliției Române și ai altor structuri de securitate, printre care și Serviciul Român de Informații.

Pentru a ajunge în zonele din centrul orașului unde vor avea oportunitatea de a-l vedea pe Papa Francisc, oamenii vor trebui să nu își aducă de acasă bagaje voluminoase, obiecte contondente, brichete sau băuturi alcoolice. Aceștia vor trebui să ajungă încă de la ora 12.00 în zonele înscrise pe biletul lor și să aștepte până după ora 17.00, când este programată ajungerea Suveranului Pontif la Iași.

Străzile din centrul Iașiului vor fi închise cu o zi înainte, iar pe 1 iunie, restricționarea va fi graduală, acoperind o bună parte din esplanada pietonală din centrul orașului și străzile din jurul Palatului Culturii.

„Episcopia Romano-Catolică a pregătit mai multe materiale inscripționate, ca să poată avea credincioșii o amintire de la acest eveniment. Avem eșarfe, sacul pelerinului, magneți, brelocuri, căni, insigne, tricouri cu imaginea Papei și a clădirilor din Iași, precum catedrala sau Palatul Culturii, dar și steagul României sau steagul Vaticanului“, a spus preotul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.

Credincioșii vor primi și o broșură cu textele care vor fi cântate pe 1 iunie, ce va conține și o scurtă biografie a Papei Francisc, cu fotografii.

Oamenii care vor veni să îl vadă pe Papa Francisc vor putea cânta împreună cu unul dintre cele mai mari coruri formate la Iași, de peste 200 de persoane, ce reunește șase coruri individuale. Pentru acest moment sunt pregătite 11 cântări, cele mai multe dedicate Sfintei Maria, precum și imnul special pentru acest moment.

În slujba  de binecuvântare pe care o va susține în catedrala catolică, Papa Francisc va vorbi în fața a 800 de oameni, bătrâni și bolnavi, selectați din parohie, și va avea alături icoana Maicii Domnului de la Sanctuarul Marin din Cacica, județul Suceava. Aceasta este o icoană din secolul al XVII-lea, adusă de minerii polonezi în momentul în care făceau lucrări de exploatare în regiune și este considerată una dintre cele mai importante icoane catolice din regiunea Moldovei.

Pe lângă ecranele amplasate în mulțime pentru ca toți cei prezenți în fața Palatului Culturii, de unde va vorbi Papa Francisc, să poată vedea, cu subtitrare în timp real, discursul Suveranului Pontif, vor fi alte șase puncte de difuzare a evenimentului, în alte zone din Iași, în parcuri, unde vor fi amplasate ecrane mari și sisteme de sonorizare.

Pentru a evita aglomerația din oraș, pelerinii vor fi preluați în avans cu autobuze ale municipalității, care vor merge apoi pe trasee special stabilite, către zonele de control și acces.

O astfel de măsură va fi luată și pentru cei care vin cu trenul, organizatorii discutând cu reprezentanții CFR și pentru suplimentarea cu vagoane a unor trenuri deja existente și furnizarea unor garnituri noi.

Pentru cei aproape 70.000 de oameni prezenți la vizita în Iași a Papei Francisc, care vor sta în punctele special amenajate, vor fi instalate 300 de toalete ecologice. Trei toalete ecologice vor fi destinate special pentru stafful Papei.

În Iași vor fi amplasate 4.000 de steaguri - drapelul României, cel al municipiului Iaşi, al Diecezei catolice de Iași, precum și cel al Vaticanului.

Spitalele vor lucra în regim de gardă, fiind pregătite în orice moment să primească pacienți, iar fiecare sector amenajat pentru credincioși va avea puncte gestionate de personalul SMURD.

Vor fi oferite 120.000 de sticle de apă, iar Primăria a pregătit 15.000 de pelerine, dacă va ploua și oamenii nu vor avea umbrele.

La final, va fi organizat un concert susținut de Gheorghe Zamfir și orchestra sa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!