Măsurile fiscale nu au fost bine primite de mediul de afaceri, iar Guvernul trebuie să facă reglaje, spune Klaus Iohannis

 16 comentarii
Arhiva foto

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut miercuri, 1 noiembrie, că România va înregistra şi în acest an o creştere economică susţinută, mult peste media UE, dar a precizat că Guvernul trebuie să adopte măsuri care să menţină România competitivă în plan fiscal.

„România va continua să înregistreze o creștere economică susținută, mult peste media Uniunii Europene în acest an. În plan financiar, după stagnarea inflației din luna august, trendul dezinflaționist continuă prin coborârea inflației sub 9% începând din luna septembrie. În această privință, sunt conștient de preocupările mediului antreprenorial, mai ales că numeroși întreprinzători mici și mijlocii sunt îngrijorați de povara inflației. Știu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri”, a afirmat Iohannis în mesajul transmis la ediția cu numărul 31 a Topului Național al Firmelor Private din România.

El a indicat că executivul urmează să ia măsuri pentru a rezolva îngrijorările provocate de introducerea ultimelor măsuri fiscal-bugetare adoptate de guvernul Ciolacu prin asumarea răspunderii în Parlament.

„Am însă încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, și va adopta măsuri care să mențină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiții productive, în beneficiul economiei noastre”, a precizat Iohannis.

Președintele a menționat și principalele obiective în plan economic pentru România. „Consolidarea finanțelor publice, conformarea fiscală și colectarea sporită a veniturilor la bugetul de stat, performanța aparatului administrativ și eficiența serviciilor publice reprezintă condiții esențiale ale unui stat modern, de tip european, așa cum ne dorim să fie statul român”, a mai spus şeful statului.

Taxele Guvernului Ciolacu

  • impozit de 1% pe cifra de afaceri a companiilor cu vânzări mai mari de 50 de milioane de euro
  • impozit suplimentar de 2% pe veniturile băncilor
  • impozit suplimentar de 0,5% pentru companiile din domeniul petrolului și gazelor
  • impozit special pentru persoanele fizice ce au mașini de peste 75.000 de euro și locuințe mai scumpe de 500.000 de euro
  • voucherele de vacanță cresc la 1.600 de lei, dar va trebui plătită o contribuție de asigurări de 10% pe acestea. Vor fi acordate persoanelor cu venituri sub 8.000 de lei net pe lună
  • IT-iștii vor plăti impozit pe venit de 10% pentru sumele ce depășesc 10.000 de lei
  • TVA crește de la 5% la 9% pentru locuințe, panouri solare și fotovoltaice, mâncare bio, pompe de căldură
  • TVA crește de la 5% la 19% la sălile de fitness, parcuri de distracții și evenimente
  • TVA crește de la 9% la 19% pentru dulciuri
  • se introduce o acciză pentru băuturile cu zahăr

Pachetul de măsuri fiscale a fost decis de Guvern și a fost adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament, deși Consiliul Economic şi Social a dat aviz negativ, afirmând că „veniturile la buget vor scădea, nu vor crește”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (16)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 01.11.2023, 23:32

    Pai să facă reglaje guvernul și să avem și noi o tara europeana , modernă.

  • Avatar comentarii

    Marica13 02.11.2023, 00:00

    Mai bine stingeti lumina si plecati..........

  • Avatar comentarii

    Sorin.0 02.11.2023, 00:30

    Președintele caută scuze după ce a promulgat legea. Să le fie rușine! Guvernului și președintelui

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 02.11.2023, 00:46

    Să vedem urmările acestor masuri

  • Avatar comentarii

    Richardxyz13 02.11.2023, 06:34

    Țară de babuini. Un popor primitiv, needucat, ignorant, născut din slugile vremii si ale imperiilor. Rumânii, prostii si slugarnicii planetei

ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
20:20
Un opozant îi îndeamnă pe ruși să participe la „Prânzul păcii” și să voteze împotriva lui Vladimir Putin: „Să vadă lumea câți suntem cu adevărat”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate