• Dobrescu este un medic care a avut două dosare penale, fiind prins de două ori în flagrant delict. La al doilea, 14 părinți s-au prezentat în fața instanței pentru a povesti cum au fost umiliți pentru a-i da mită doctorului. Iar judecătorii au decis să-l condamne la 3 ani de închisoare cu suspendare în 2016. A continuat să profeseze în același spital unde a comis faptele.
  • Apoi, în 2016, a refuzat să trateze o pacientă din Covasna, pe motiv că nu știa limba română și a fost amendat cu 1.000 de lei de CNCD.
  • Cazul de față s-a întâmplat în ianuarie 2021.

UPDATE: Ioan Dobrescu, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, a respins, într-o discuție cu reporterul Libertatea, acuzațiile făcute de părinții fetiței, spunând că „mâna acesteia se va vindeca perfect”.

Medic condamnat după 14 mărturii de mită, acuzat de un tată: „I-a pus mâna strâmb fetiței mele de 3 ani și nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi”
Ioan Dobrescu | Foto: Știri de Cluj

„Dacă știam, mai ceream părerea cuiva. Dar n-ai cum să știi, nu e ca și cum și-ar rupe mâna zilnic”, spune Paula Niculescu, partenera de viață a regizorului Andrei Dăscălescu. Dăscălescu e autorul filmului „Planeta Petrila”, un documentar despre oamenii care încearcă să țină viu orașul minier Petrila din Valea Jiului. 

Fetița celor doi, în vârstă de nici 3 ani, și-a rupt antebrațul în primele zile ale anului 2021.

Transferați de la Bistrița la Cluj

„Eram la Tășuleasa. Fetița s-a suit pe o canapea și a sărit de acolo. Și-a fracturat mâna. Am întrebat-o de ce a făcut asta. A spus că a vrut să sară ca o pisică”, povestește Paula.

Cel mai apropiat spital era cel din Bistrița, unde familia a ajuns în aceeași zi, pe 2 ianuarie. Dar cum acolo nu exista un ortoped pediatru, pregătit să o anestezieze pentru a-i realinia oasele, fetiței i s-a pus doar un ghips temporar și a fost redirecționată spre Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.

Medic condamnat după 14 mărturii de mită, acuzat de un tată: „I-a pus mâna strâmb fetiței mele de 3 ani și nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi”
Fetița, cu mâna în ghips

„Totul foarte OK la primul spital, fata nici nu mai voia să plece de la urgențe. Ne-am gândit că așa va fi și dincolo. Nici nu plecam în neant, căci medicii de la Bistrița i-au anunțat de venirea noastră pe cei de la Spitalul de Copii”, continuă Paula.

„Efectiv țipa la mine”

Ajunși a doua zi la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, cei doi s-au împărțit. Andrei a rămas cu micuța în mașină, iar Paula a urcat pentru a se ocupa de „partea birocratică”. 

„M-au luat în primire asistenta și un domn. Abia la externare am făcut legătura că e chiar medicul. Pe el l-am întrebat dacă pot să fiu de față când îi pune fetiței mâna la loc. Și efectiv a răcnit: «când o să faci Facultatea de Medicină»”, povestește mama fetiței, care a stat internată alături de aceasta la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.

Am avut experiențe de tipul ăsta cu brancardieri, dar nu m-am gândit că el poate fi doctorul.

Paula Niculescu, mama fetiței:

Au aflat că se numește Ioan Dobrescu, medic primar ortopedie și chirurgie infantilă. 

„L-am auzit când s-a încuiat în birou”

S-au internat și, după o zi de așteptare, fata a ajuns în sala de operație. Intervenția părea că a decurs bine. „După operație părea vioaie, dar eu tot așteptam să iau legătura cu doctorul. Să vină să-mi spună cum a decurs intervenția. Ceva”, spune Paula.

Interacțiunea a venit abia când femeia a fost chemată să își țină fiica la radiografia dinainte de externare, singura făcută, de altfel, la Spitalul de Copii din Cluj.

Medic condamnat după 14 mărturii de mită, acuzat de un tată: „I-a pus mâna strâmb fetiței mele de 3 ani și nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi”
Singura radiografie făcută la Cluj-Napoca, cea de la externare, în care se observă cu ochiul liber că osul e într-o poziție vicioasă

A fost, la fel, unica întâlnire în care Ioan Dobrescu i-a dat mamei o îndrumare referitoare la fată. Nu a fost, susține femeia, una care să o lămurească pe Paula Niculescu.

Ne-a zis să venim în 3 săptămâni să schimbe ghipsul. I-am zis OK, noi suntem de la Piatra Neamț, dar venim. A spus cum, nu sunteți de la Bistrița? Nu, suntem de la Piatra Neamț, eram la Bistrița când și-a rupt mâna. Păi, vă duceți la Piatra Neamț! Și a plecat, efectiv a plecat și am auzit cum s-a încuiat în birou.

Paula Niculescu, mama fetiței:

În radiografia pe care doctorul o văzuse, oasele antebrațului subțire al fetiței, învelit în umbra ghipsului, apar strâmbe. Un fapt pe care părinții îl vor afla abia 3 săptămâni mai târziu.

„Șansa era o radiografie făcută la o săptămână”

Din proprie inițiativă, Andrei Dăscălescu și Paula Niculescu și-au dus fiica la radiografie înainte de consultul de 3 săptămâni. Au pornit în schimb într-o goană și, după multe telefoane la prieteni, au dat, trei zile mai târziu, de un specialist ortoped pediatru la Târgu Mureș.

Medic condamnat după 14 mărturii de mită, acuzat de un tată: „I-a pus mâna strâmb fetiței mele de 3 ani și nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi”
Foaia de externare, în care se arată că părinții și fetița lor au fost chemați la control abia după 3 săptămâni

Inițial, văzând radiografiile primite pe WhatsApp, medicul le-a spus că „nu sunt așezate oasele cum trebuie, trebuie intervenție chirurgicală, trebuie refracturată mâna și pusă tijă de metal”. 

Dar i-a chemat la un consult, unde, după o nouă radiografie, le-a transmis părinților că există „șanse să se refacă aproape perfect”, fiindcă fetița este mică și în creștere. O intervenție chirurgicală ar fi complicată, cu o recuperare de durată pentru un copil de 3 ani.

Nu ar fi ajuns în această situație dacă mergeau la control la doar o săptămână după intervenția de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, conform specialistului consultat de părinți la Târgu Mureș.

Doar că medicul Dobrescu nu a menționat un interval de o săptămână. Ci vorbise de trei. Și, mai mult, nu le spusese nimic despre problema vizibilă pe radiografie. Nici nu le-a transmis că o opțiune pentru alinierea oaselor ar fi o intervenție chirurgicală.

Ne-au zis că, dacă se observă la copii la radiografia de după prima săptămână că mâna pleacă, că se angulează, se intervine cu tijă elastică. Dar aici osul s-a lipit prea mult în 3 săptămâni și nu se poate face nimic fără o nouă intervenție. Ne-am luat după Dobrescu, cel care a zis 3 săptămâni.

Paula Niculescu, mama fetiței:
Medic condamnat după 14 mărturii de mită, acuzat de un tată: „I-a pus mâna strâmb fetiței mele de 3 ani și nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi”
Așa arată radiografia mâinii fetiței la mai bine de o lună după intervenție

Așa că soluția a rămas revenirea periodică la control. Ultima radiografie, efectuată în urmă cu o săptămână, surprinde aceeași angulație în antebrațul fetiței cu care a plecat din Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.

„Nu pot să cred că copilul meu rămâne cu mâna strâmbă, iar el scapă și operează copii în continuare. Trebuia să fie complet vindecată până acum”, spune Andrei Dăscălescu. 

Dobrescu, către părinții cărora le cerea mită: „Dacă mergeai la coafor, plăteai mai mult”

Libertatea a studiat unul dintre dosarele de mită ale medicului Dobrescu, cel de-al doilea. În el se regăsesc 14 mărturii prin care acesta e acuzat că a cerut mită, dar se vorbește și despre flagrantele delicte în urma cărora acesta a fost prins cu bani marcați cu „mită”.

C.A. „Aveam pregătită o sumă de bani într-un plic, astfel că acel plic cu 200 de lei l-am pus pe masa din fața dânsului. Mi-a mulțumit și a rămas că discutăm după operație. Aceasta a decurs bine și, la un moment dat, o asistentă mi-a transmis să merg în birou la dânsul (…) Mi-a spus „dacă mergeai la coafor, plăteai mai mult”.

B.V. „L-am întrebat din proprie inițiativă dacă trebuie să plătesc ceva (…) Fiul meu fiind mai mic și operația mai complicată, răspunsul acestuia a fost «pentru tine, 150 de euro și îl operez pe copil în ziua următoare». Așa s-a și întâmplat (…) Am pus suma de 150 de euro într-un plic pe care i l-am dat în mână pe coridorul spitalului”.

Le spunea femeilor care lucrau la Rosal să facă rost de bani

B.A. „Medicul Dobrescu mi-a spus că trebuie să-i dau și lui ceva bani (…) I-am spus că lucrez la Rosal și am salariul de doar 600 de lei, 300 lei avans și 300 lei lichidare, că nu am de unde să-i dau bani. Răspunsul lui a fost să fac ce pot și să-i dau ceva. Mi-am sunat fata și mi-a adus 300 de lei, pe care i-am băgat în buzunar domnului doctor, pe hol”.

C.I. „Am înțeles să-i dau niște sume de bani domnului doctor, strict din mulțumire pentru faptul că a intervenit chirurgical, într-o manieră profesională de necontestat”.

D.E. „«Dacă nu aș cere bani de la pacienți, nu aș avea cu ce veni la lucru». A continuat în același stil (…) așa că am întrebat direct cât mă costă. A răspuns că 400 de lei lui și la anestezistă cât doresc (…) Am pus 400 lei într-un plic și i l-am dat pe coridor, unde, fiind prezente și alte persoane, m-a întrebat dacă «ai adus cartea aia?»”.

„Să ai grijă de copil” însemna să dai bani”

T.E. „Înainte de operație, Dobrescu mi-a spus că nu am mers nici eu, nici tatăl ei la el în cabinet «să povestim». Am înțeles că era vorba de bani, așa că i-am pregătit 100 de lei”.

T.M. „Mi-a spus că trebuie să-i dau și lui ceva bani pentru operație, am refuzat, spunând că doar la privat trebuie să dau bani. El a spus ceva de genul că nu e corect, că trebuie să aibă grijă de copil”.

„Atitudinea lui s-a schimbat, devenind amabil”

D.V. „Către ecograf, o asistentă mi-a spus ceva de genul să-i dau ceva la doctor. (…) I-am dat doctorului Dobrescu 400 de lei, banii i-am băgat în buzunarul halatului”.

M.A. „La finalul discuției a schimbat brusc tonul, «altceva nu te interesează?». Am înțeles că așteaptă ceva bani, concluzie confirmată și de mama altui pacient, cu care am discutat pe hol (…) I-am dat acestuia 50 sau 100 de lei (…) atitudinea lui s-a schimbat, devenind amabil”.

G.R. „I-am introdus în buzunar 600 de lei. Chiar dacă nu avea cum să vadă despre câți bani este vorba, dar a spus «restul, după operație» (…) I-am mai dat 600 de lei”.

„Și dacă nu-i convine, va strâmba din nas”

G.J. „L-am întrebat când îl operează, a zis că nu știe, că nu are sala sterilă, eu am spus din nou că făcuse vorbire de caracterul urgent al intervenției, replicând că are și alți pacienți (…) Am înțeles că așteaptă să inițiez o discuție despre bani. (…) L-am întrebat cât costă, a replicat, în glumă, 5.000 de euro. I-am spus că «numai dacă îmi vând un rinichi», insistând să-mi indice o sumă. A spus că nu-mi poate spune suma, că a mai avut probleme cu poliția și a fost înregistrat cu o cameră. Mi-a spus să pun o sumă de bani pe o mobilă și dacă nu-i convine va strâmba din nas”.

P.R. „Am vrut să-i dau 200 de lei, el spunându-mi că sunt bani de nimic. A amânat operația câteva zile, am mai avut o discuție cu acesta prin care mi-a zis că operația va costa 200 de euro. (…)  I-am dat doctorului Dobrescu suma de 200 de euro”.

P.V. „A condiționat operația, 300 de lei pentru sine și câte 50 de lei pentru asistente”.

B.M. „I-am oferit 300 de lei, acesta a spus că ne socotim după operație, întrucât numai cotul costă 600 de lei, încheietura 500 de lei și că peste 3 săptămâni, când se impune scoaterea tijelor, trebuiau date același sume”.

Prima oară, instanța a spus că mita nu are pericolul social al unei infracțiuni

Ioan Dobrescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în cel de-al doilea dosar, însă nu a primit interdicția de a profesa, ci doar de a fi ales într-o funcție publică.

În primul dosar a scăpat cu o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei, fiindcă „fapta există, dar nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni”, spunea Curtea de Apel Cluj, citată de Clujust.ro.

Libertatea a încercat să-l contacteze pe Ioan Dobrescu, însă acesta nu a fost de găsit la spital, ziarul aflând că „el pleacă la ora 1, dacă nu este de gardă”.

Ziarul a trimis o solicitare în acest sens pe adresa Spitalului de Copii din Cluj-Napoca și va publica răspunsul când acesta va sosi.

Citește și: Reacția medicului acuzat de părinți că a pus strâmb mâna fetiței de trei ani și nu le-a spus: „Meseria o fac ca la carte, și mai bine un pic”


Citeşte şi:

Analiză „Inclusiv” | România, țara cu un singur spital nou construit în ultimii 30 de ani. Cum arată sistemul nostru de sănătate și ce e de făcut

Complicitățile dezastrului ecologic din malul Dunării. Patronul e consilier PSD, iar primarul l-a cununat pe adjunctul Gărzii Naționale de Mediu!

COVID-19, cea mai lungă boală virală. Un nou studiu arată că 30% dintre cei infectați continuă să prezinte simptome și la 9 luni de la momentul îmbolnăvirii

Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
PARTENERI - GSP.RO
Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Playtech.ro
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Acuzații grave: Pacienți cu Covid sedați și legați de pat, la Sibiu. ”Am vazut cum se omoară oameni prin sedare”
Observatornews.ro
Acuzații grave: Pacienți cu Covid sedați și legați de pat, la Sibiu. ”Am vazut cum se omoară oameni prin sedare”
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2021. Peștii ar putea provoca situații deosebit de complicate pentru cei din jur
Surse: Guvernul vrea să introducă restricții mai dure în România
Știrileprotv.ro
Surse: Guvernul vrea să introducă restricții mai dure în România
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Telekomsport
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)