Un mesaj furios despre situația de la Radio România: Servilismul şefilor impostori ne-a adus aici
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Peste 2.000 de oameni la TVR și cam la fel de mulți la Radio România nu-și vor lua leafa. E doar apogeul unei politici care a distrus posturile publice, consideră una dintre ziaristele de la Societatea Română de Radio, care a scris un articol pentru Libertatea.
Că în România este un dezmăţ general şi un dispreţ endemic faţă de lege, de sus în jos şi de jos în sus, vedem zilnic. Trăim zilnic. E aerul pe care îl respirăm. E grav că ajungi să te obişnuieşti cu asta.
Te doare însă mai tare când această stare te afectează direct, în familie sau la locul de muncă. Este şi situaţia de astăzi a Radioului Public, unde, începând de joia trecută, nu mai există nicio formă de conducere generală.
Deşi au primit semnale că, fără prelungirea mandatului de director general interimar până la numirea unei conduceri pline, Radioul intră în colaps administrativ (asta însemnând neplata salariilor la timp şi a facturilor curente ale instituţiei), parlamentarii din Birourile Permanente ne-au sfidat şi ne sfidează în continuare.
La fel cum cizmarul n-are cizme şi croitorul n-are haine, nici legiuitorul nu respectă legea. Legiuitorului nu îi pasă că nişte mii de oameni (situaţia e similară şi la TVR) depind de ziua fixă de leafă, care leafă este, în medie, cam a cincea parte din cea de parlamentar.
Legiuitorului nu îi pasă nici că nu există cvorum în Comitetul Director, căruia îi cere să organizeze alegeri interne pentru desemnarea reprezentanţilor salariaţilor în Consiliul de Administraţie.
Mai mulţi dintre noi i-au tras de mânecă, le-au explicat, ştiu, dar nu le pasă. Dincolo de aroganţa bine-cunoscută a clasei politice faţă de oamenii pe care îi conduce, mai sunt şi alte explicaţii pentru faptul că nu le pasă nici când strigă o instituţie media cum este Radioul Public.
Cum să le pese, când, aşa cum am tot scris în ultimii ani, pas cu pas, Radioul a fost adus în irelevanţă totală?
Yesmanismul şi servilismul şefilor impostori, al sinecuriştilor cărora le-a ţâţâit fundul că le pleacă scaunul de sub ei, au erodat, precum apa şi vântul muntele, credibilitatea instituţională, consistenţa produsului editorial şi demnitatea oamenilor care lucrează în Radio.
Efectele epocii Miculescu
Cum să mai fii motivat să dai tot ce ai mai bun în meserie, când oricum nu contează calitatea a ceea ce intră pe post, când totul este calculat să nu deranjeze şi să „umple”, cum se exprimă unul dintre politrucii aflaţi la butoane de vreo 20 de ani la Radio România Actualităţi?
Concursurile pentru funcţiile de conducere organizate în epoca „Miculescu” i-au eternizat pe ilegitimi pe funcţii, este greu să scapi de ei, când au contracte beton care le permit oricând să dea instituţia în judecată şi chiar să câştige. Vor să iasă la pensie din aceste funcţii, cum se şi întâmplă deja, zilele astea, în cazul unora.
Aceşti oameni au funcţionat ca nişte frâne foarte eficiente în calea dezvoltării şi evoluţiei instituţionale. Au cenzurat şi au manipulat informaţia, le-a fost frică să deranjeze puterea şi de aceea au golit emisiunile de conţinut şi i-au gonit pe tinerii şi aşa puţini care au încercat să intre în instituţie şi să aplice standarde profesionale.
Radioul e îmbătrânit, obosit, sărac şi trist. E un pacient în scaun cu rotile abandonat, pentru moment, în faţa spitalului. Cine va lua căruciorul de mânere va avea o misiune grea şi de durată. Succesul ei va depinde, în mare măsură, de un singur lucru: buna credinţă.
