Alexandra Matache lucra la clubul groazei în noaptea fatidică de 30 octombrie, când a avut loc un incendiu devastator.
Mama tinerei, Cristina, nu-și poate reveni din drama pe care o trăiește. Ea a postat, pe contul său de Facebook, un mesaj cutremurător, după ce marți a fost la Poliție pentru a recupera bunurile fiicei sale.
"Au trecut 10 zile de când nu mai ești lângă noi sufletel mic. Astăzi ți-am recuperat rucsacelul cu care te duceai la nenorocitul de club la muncă. Este intact sunt toate lucrușoarele tale dragi înăuntru de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.Trebuie să mai recuperam telefonasul tău, pe zi ce trece ne este și mai rău, dar vom lupta pentru tine iubita mea, Alexu lui mami, cu toată forța mea toată viața.Te iubim prințesa noastră!", este mesajul Cristinei Matache.
Mama Alexandrei a gsit puterea de a le transmite încurajări familiilor care suferă în urma dramei de la clubul Colectiv:
"Condoleante tuturor familiilor care si-au pierdut tot ce aveau mai drag pe lume. Multa putere sa lupte pentru ca cei vinovați sa plătească".
"Multa sanatate celor care se afla in spitale.Dumnezeu sa ii ajute sa se vindece. Doamne Ajuta!".
În noaptea de 30 octombrie, un incendiu devastator s-a produs la clubul Colectiv din Capitală. În urma evenimentului, 50 de oameni au murit, iar alți peste 140 au fost grav răniți. Cazul este cel mai dramatic din ultimele decenii din România.