Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis un mesaj emoționant la moartea Papei Francisc. Suveranul Pontif a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani.
„Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Sanctității Sale, Papa Francisc. În aceste momente de doliu și durere, transmit sincere condoleanțe credincioșilor catolici din România și din întreaga lume, precum și tuturor celor pentru care Papa Francisc a fost un far spiritual și o sursă de speranță”, a precizat Bolojan în mesajul postat pe Facebook.
Totodată, președintele interimar, a precizat că Papa Francisc „a fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate. Sanctitatea Sa a fost și un prieten apropiat al poporului român, pe care l-a prețuit pentru profunzimea credinței și a spiritului său”.
Papa Francisc a murit azi, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște. Liderul Bisericii Catolice a încetat din viață la 88 de ani în urma unei infecții. Suveranul Pontif fusese internat pe 14 februarie la Spitalul Gemelli din Roma, unde a fost diagnosticat cu dublă pneumonie, dar a fost externat la câteva luni după aceea și chiar a participat la slujba de la Vatican din ziua de Paște.
Demradulescu 21.04.2025, 15:01
Sincer îmi pare rău,foarte simpatic,va rămâne în istorie și pentru faptul că a fost singurul Papa care s-a plimbat cu o Dacie Logan.