Mesajul preotului Calistrat Chifa, către enoriașe. Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi şi-a făcut un obicei din a ţine o scurtă cuvântare la finalul fiecărei slujbe, dr în care foloseşte un limbaj… mai puțin creștinesc.
Așa s-a întâmplat și duminică, 23 aprilie, la slujba de Sfântul Gheorghe, când le-a spus enoriașelor că Dumnezeu a insuflat femeii o frumusețe pentru a atrage bărbatul, dar, în același timp, i-a dat și obligații foarte mari: ”< în dureri vei naște copii > și vei da răspuns pentru educația lor”, scrie b1.ro.
În plus, a mai spus părintele, bărbatul îi mai dă câte o palmă femeii, dar aceasta îl iartă și tot îl iubește, pentru că formează o familie și au copii împreună:
”Într-adevăr, împodobirea femeii face și ea parte din tabieturile femeiești și Dumnezeu nu-l condamnă!Noi vedem uneori, interpretările de doctrină, sau poate chiar de înțeles, când și în exagerarea duhovnicească, poate chiar și în scrierea teologică, se pune foarte mare accent pe lucrul acesta.. „că dacă porți cercei porți balauri și dacă porți inele porți șerpi.” Aceste sunt mai mult povesti nemuritoare!Argument scripturistic: „Scoateţi cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i aduceţi la mine”. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron. Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!”Podoabele si broderiile din aur si argint nu sunt născocite de mintea unor oameni de știință sau de filozofi, ci de mintea delicată și creativă a femeii, care știe să scoată frumusețea, cu acul, din orice.. lucrat la mână, lucru manual!