În mesaj, Traian Băsescu le mulţumeşte românilor pentru sprijin şi apreciază că 2013 a fost un an al provocărilor politice, al tensiunilor sociale şi al dificultăţilor economic.
De asemenea, pe lângă tradiţionalele urări de bine adresate românilor, şeful statului precizează că recunoştinţa şi gândurile sale se îndreaptă către românii care trăiesc şi muncesc în străinătate, dar şi spre militarii români aflaţi la datorie în teatrele de operaţii.
Vă prezentăm integral mesajul de Anul Nou pe care preşedintele Traian Băsescu îl adresează românilor:
„Dragi români,
Întâmpinăm un An Nou, un prilej de bucurie și, totodată, de reflecție la perioada pe care am traversat-o împreună. A fost un an marcat de provocări politice, de tensiuni sociale, de dificultăți economice. Vreau să vă mulțumesc, în primul rând, pentru felul în care ați știut să rămâneți, chiar și în momentele grele, o comunitate. Aceasta dovedește că identitatea noastră se ridică deasupra disputelor de moment. Am încrederea că, pe această identitate puternică a românilor, vom putea clădi, în continuare, un proiect de țară în care modernizarea și dezvoltarea economică să fie priorități care să fundamenteze acțiunile noastre politice.
Vreau să transmit tuturor cetățenilor români urările mele sincere de sănătate, fericire și împliniri. De asemenea, doresc să îi felicit pe cetățenii Republicii Moldova pentru pasul important pe care l-au făcut pe calea integrării europene. Atât România cât și Republica Moldova aparțin spațiului european prin limba, cultura și istoria care ne unesc, dar și prin valorile și aspirațiile pe care le împărtășim.
La cumpăna dintre ani, gândurile mele, recunoștința, se îndreaptă și către românii care trăiesc și muncesc în afara frontierelor, dar și către militarii aflați la datorie în teatrele de operații.
Sper că vom întâmpina Noul An motivați de obiectivele pe care ni le propunem și de consolidarea statutului țării noastre în interiorul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice.
La mulți ani, români!”.