Cum va fi vremea pe 14 și 15 martie, în București și în țară

Prognoza meteo pentru MARȚI

ÎN ŢARĂ

Va ploua slab pe spaţii mici în sudul, estul şi centrul ţării, iar în zona montană înaltă vor fi precipitaţii trecătoare mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale, îndeosebi ziua, în Moldova, Bărăgan, Dobrogea şi sud-vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar cele minime între -2 şi 5 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Ceaţa se va semnala izolat în primele ore în extremitatea de vest, iar noaptea se poate forma pe arii restrânse în zonele joase din toată ţara.

LA BUCUREŞTI:

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare, dar numai trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.

Prognoza meteo pentru MIERCURI

ÎN ȚARĂ

Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi izolate în Muntenia, în special în partea centrală a regiunii şi în Dobrogea şi posibil precipitaţii mixte în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade. Începând de seara, o arie de nebulozitate va traversa, de la nord la sud, toată ţara, însă  precipitaţiile vor fi în general slabe şi vor avea caracter trecător. În Transilvania şi Moldova acestea vor fi ploi şi trecător lapoviţă, în zonele montane vor predomina ninsorile, iar în rest va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, în special în regiunile estice şi la munte. Minimele termice vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Citește și: Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea între 13 și 26 martie

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani
HOROSCOP

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani