Intersecțiile, aleile și străzile din apropierea unităților de învățământ din Ploiești sunt deseori blocate de mașinile părinților care își duc copiii la cursuri sau îi așteaptă pe cei mici la finalizarea orelor. Primăria Ploiești a venit cu o metodă pentru a elibera o intersecție blocată de mașini, relatează Observatorul Prahovean.
Șoferii tind să parcheze la întâmplare „pe avarii”, astfel că staționează pe trecerile de pietoni, îngreunând circulația.
O astfel de situație se regăsește și la intersecția străzilor Daciei și Traian din Ploiești, în apropierea Grădiniței nr. 8. În cazul acesta, Primăria Ploiești anunță luarea unor măsuri menite să descongestioneze zona.
Acestea sunt: montarea unor ghivece din beton, pentru flori, astfel încât șoferii să fie descurajați să-și înghesuie mașinile pe trotuarele înguste.
Monseur 10.12.2024, 14:52
Adica intersectiile vor fi si mai aglomerate, soferii for opri numai pe benzi, ca doar trebuie sa-si duca progeniturile pana in clasa cu masina. Pune si Ploiestiul stalpisori pe trotuare?