Metroul din București este cel mai puțin profitabil din regiune, comparativ cu alte state ale Europei de Est. Metrorex are cu 20% mai mulți angajați față de structurile de transport similare analizate, iar salariul acestora este cu aproximativ 9% mai mare decât capitalele de referință care au linii de metrou. Un angajat Metrorex câștigă peste 7.500 de lei pe lună (brut), cel mai mare salariu din regiune. Statistica a fost făcută publică de președintele analiștilor financiari din România, directorul general al Coface, Iancu Guda.
În comparaţie cu companiile de metrou din regiune, Metrorex este cel mai puţin productiv, deşi compania românească înregistrează 63 de angajaţi la fiecare km de metrou, cu 20% peste media din capitalele analizate ca şi referinţă. Comparația se referă la Praga, Varşovia și Budapesta. În capitala Ungariei sunt de trei ori mai puțini angajați la metrou decât la București, arată statistica Coface prezentată de zf.ro.
Salariul mediu net pe angajat la Metrorex este de 1.144 euro/luna (7.555 lei brut), de două ori peste media naţională şi cel mai mare din regiune. Media salariului net pe angajat la firmele care administrează reţeaua de metrou din capitalele de referinţă este de 1.040 euro pe lună.
Această valoare este cu +9% sub media înregistrată în Metrorex şi doar cu +38% peste media naţională din ţara respectivă. Salariul mediu net din oraşele de referinţă utilizate ca şi comparaţie (Budapesta, Praga şi Varşovia) este 756 euro pe angajat, cu 31% peste media din Bucureşti, dar angajaţii Metrorex câştigă cu 9% peste angajaţii de la companiile similare din aceste capitale.