UPDATE ora 15.20 Guvernul a anunțat că premierul Tudose și miniștrii apărării naționale și economiei au analizat necesarul de înzestrare a Armatei, în raport cu capacitatea actuală și viitoare a industriei românești de apărare. La întâlnire a participat și șeful Statului Major General al Armatei, pentru o mai bună coordonare a necesarului și priorităților de înzestrare.

„Avem în bugetul pentru 2017 cei 2% din PIB pentru Apărare, pe care ne-am angajat să-i cheltuim în scopul înzestrării Armatei Române. Ne respectăm acest angajament atât în raport cu partenerii NATO, cât și cu așteptările și nevoile militarilor noștri”, a subliniat premierul Mihai Tudose, potrivit comunicatului Executivului.


Ședința la care au participat Mihai Tudose, Adrian Țuțuianu (ministrul apărării), Mihai Fifor (ministrul economiei) și generalul Nicolae Ciucă (șeful Statului Major General) a început la ora 12.00. Tema principală a discuțiilor o reprezintă dotarea Armatei.

Ședința vine la o zi după ce Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare de rachete Patriot către România. Tranzacția ar fi una de 3,9 miliarde de dolari, a transmis o agenție a Pentagonului într-o declarație.

Contractorii principali ar fi Raytheon Co și Lockheed Martin Corp, doi giganți americani în domeniul armamentului, a precizat Agenția de cooperare în domeniul securității.

Corespondență Libertatea din Beirut. Cronica unui echinocțiu amânat din rațiuni politice: „Spune-mi care îți e religia, ca să-ți spun cât e ora”
Recomandări
Corespondență Libertatea din Beirut. Cronica unui echinocțiu amânat din rațiuni politice: „Spune-mi care îți e religia, ca să-ți spun cât e ora”

Decizia Departamentului de Stat se referă la vânzarea a 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) și 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) îmbunătățite.

Odată primit acest acord, România va trebui să decidă dacă mai este interesată să le achiziționeze, iar datorită sumei foarte mari puse în joc, achiziția va trebui să fie aprobată de Parlament.


Citește și: EXCLUSIV/ Viața de deținut la „Penitenciarul de copii”. Clanurile din pușcăria în care va trebui să intre elevul care era mare dealer de marijuana


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Observatornews.ro
Filmul crimei din Alba, unde Bogdan şi-a spânzurat copilul de un an. Mesajul tulburător lăsat pe Instagram înainte de a se spânzura
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Știrileprotv.ro
Ultimele ore din viața bărbatului de 81 de ani ucis de trei copii de 9, 10 și 15 ani. A fost găsit dezbrăcat pe câmp
Cinci zodii care vor termina luna martie în forță. Succes la maxim pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care vor termina luna martie în forță. Succes la maxim pentru ele
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Orangesport.ro
Moment tensionat la Bucureşti! Ofiţerul de presă al Belarusului i-a luat microfonul din faţă selecţionerului şi a răspuns el. Întrebarea delicată: "V-am zis de la început"
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Unica.ro
Shakira are un nou iubit. Cine o consolează după dureroasa despărțire de Pique
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix