Miniștrii de externe din SUA și Rusia s-ar putea întâlni săptămâna viitoare, dacă nu începe războiul

Comentează

Disponibilitatea celor doi oficiali de a discuta sugerează că diplomația mai are o șansă pentru a detensiona criza de la granița Ucrainei, scrie The Guardian. Șansele unui progres par însă reduse, în condițiile în care Rusia insistă cu revendicările care i-au fost respinse din start de SUA și NATO.

Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său rus Serghei Lavrov, într-o nouă tentativă diplomatică de a detensiona criza de la granițele Ucrainei.

Departamentul de Stat al SUA a anunțat joi că Blinken a acceptat invitația lui Lavrov și că va discuta cu acesta, dacă până atunci Rusia nu invadează Ucraina. „Dacă invadează în următoarele zile vor arăta că nu au fost niciodată serioși în privința diplomației”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Ned Price.

Blinken declarase anterior că i-a trimis o scrisoare lui Lavrov în care i-a propus o întâlnire în Europa.

Întâlnirea SUA-Rusia va veni după o serie de discuții între aliații occidentali, în care aceștia își vor coordona pozițiile.

Vineri, spre exemplu, președintele SUA Joe Biden va avea o videoconferință cu liderii din Canada, Franța, Germania, Italia, Polonia, România, Marea Britanie, NATO și Uniunea Europeană.

Discuții vor avea loc în următoarele zile și la conferința pentru securitate de la München, unde vor sosi vicepreședinta SUA Kamala Harris, cancelarul german Olaf Scholz, șefa diplomației britanice Lizz Truss și președintele ucrainean Vladimir Zelenski.

Vineri, ministrul de externe a Germaniei Annalena Baerbock a criticat Rusia pentru „revendicările în ton cu Războiul Rece”, dar și pentru faptul că a refuzat să participe la întâlnire.

Este neclar ce ar mai putea obține o nouă negociere diplomatică, în condițiile în care Rusia insistă cu revendicările care i-au fost respinse din start de SUA și NATO.

Joi, Moscova a trimis SUA un document oficial în care a criticat iarăși Washingtonul pentru că nu a ținut cont de preocupările de securitate ale Rusiei și a cerut „garanții legale” că Ucraina nu va deveni niciodată membră NATO.

„În absența oricărei dorințe din partea Statelor Unite de a conveni asupra garanțiilor ferme, obligatorii din punct de vedere juridic, pentru a ne asigura securitatea, Rusia va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a măsurilor tehnico-militare”, se arată în textul documentului publicat de către agenția de stat rusă Tass.

Rusia a înaintat încă din decembrie o listă de cerințe de securitate, printre care garanția că NATO va renunța la orice activitate militară în Europa de Est și Ucraina. De altfel, Rusia a cerut explicit retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria. Noua listă de solicitări vine după ce Moscova a acuzat că i-au fost ignorate total principalele solicitări.

Rusia a transmis că propunerile sale sunt un „pachet complet” care nu poate fi discutat individual. SUA au oferit compromisuri în domenii precum limitele desfășurării de rachete, o ofertă pe care Rusia a respins-o joi. Secretarul de stat american Antony Blinken spunea atunci că SUA vor susține „politica ușilor deschise” a NATO, respingând cererile Moscovei ca Alianța să se angajeze să nu primească niciodată Ucraina.

În aceeași zi în care a trimis documentul, Rusia l-a expulzat pe al doilea diplomat ca rang al SUA la Moscova, un alt semn al tensiunilor potențiale în creștere între cele două țări.

În paralel, situația s-a tensionat suplimentar pe frontul din estul Ucrainei, unde autoritățile de la Kiev și separatiștii s-au acuzat reciproc de deschiderea focului.

Kievul a prezentat imagini cu o grădiniță atinsă de un obuz și a spus că de tirul de artilerie venit dinspre separatiști a rănit câțiva soldați.

Separatiștii au susținut, la rândul lor, că au deschis focul fiind nevoiți să răspundă la un atac ucrainean, pe care Kievul îl neagă.

Oficialii occidentali, inclusiv Biden și Blinken, au avertizat joi că tensiunile din estul Ucrainei ar putea fi folosite de Moscova drept pretext pentru invazie.

Blinken a declarat joi, în fața Consiliului de Securitate al ONU, că informațiile pe care SUA le au indică faptul că forţele ruseşti de la frontierele Ucrainei, „inclusiv forţe terestre şi avioane, se pregătesc să lanseze un atac împotriva Ucrainei în următoarele zile”.

„În ultimele luni, fără provocare sau justificare, Rusia a comasat peste 150.000 de soldați în apropierea Ucrainei. Rusia spune că își retrage acele forțe, noi nu vedem asta pe teren”, a declarat Antony Blinken.

Moscova a negat în mai multe rânduri că plănuiește o invazie a Ucrainei, declarație pe care a repetat-o într-un document de 11 pagini prezentat joi oficialilor americani. „Nu există nicio invazie rusă a Ucrainei, pe care Statele Unite și aliații săi au anunțat-o oficial din toamna trecută, dar care nu este planificată”, se transmite în document.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
 Autostrada A3 se închide complet pe ambele sensuri începând de joi, 17 septembrie 2026, pe sectorul din județul Sălaj cuprins între kilometrul 66+500 (nodul rutier Nușfalău) și kilometrul 79+854 (Suplacu de Barcău). Foto: CNAIR
16:47
Se închide circulația pe Autostrada A3, județul Sălaj, pe ambele căi, începând de joi
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
16:27
PSD și AUR fac scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
MONDEN
Theo Rose, Anghel Damian si Sasha
16:02
Cum au apărut Theo Rose și Anghel Damian, alături de fiul lor, la sala de repetiții. Cât de mult a crescut Sasha. „S-a supărat că plec”
Niculina Stoican
16:00
Niculina Stoican, declarație controversată despre tinerele care nu vor copii: „Au motivații puerile!”. De ce nu și-a dorit un al doilea copil
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo la fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Interviu
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
17:40
Generalul decorat recent de Putin pentru cucerirea orașului Kosteantînivka a fost ucis într-un raid aerian
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Ciobanul Liviu din Bihor, un bărbat cu un pulover albastru de lână, lângă un gard viu din București. Își ține capul sprijinit într-un toiag
Exclusiv
16:04
Ce-i transmite ciobanul Liviu din Bihor lui Ilie Bolojan: „Bucureștiul nu-i pentru el. Aducem oile aici”
Marinel Băltărețu și soția la Târgul Național al Mierii
Reportaj
16:00
A dat 100 de euro pe o regină și are 380 de familii de albine! Povestea apicultorului din Olt: „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”
Un bărbat cu mustață vorbind în fața mai multor microfoane, înconjurat de oameni și jurnaliști
15:21
Nicușor Dan a transmis că nu poate să ajute fermierii, pentru că nu are guvern. „Vrăjeală”, i-au răspuns ciobanii
Exporturile de ovine și caprine din România, suspendate începând cu 17 iunie din cauza focarelor de variolă ovină și pestă a micilor rumegătoare, ar putea fi reluate. Sursă foto Shutterstock
15:18
Ce le transmite Comisia Europeană ciobanilor despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?