Ministrul Apărării, răspuns pentru adepții neutralității României: Nu poţi să spui „capul plecat sabia nu-l taie”

Comentează
Arhiva foto

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat miercuri seară, 23 februarie, la TVR, că o poziţie neutră în cazul conflictului dintre Rusia și Ucraina nu ar feri România de „o posibilă invazie din partea unui vecin mai puternic”, ci doar ar prinde-o nepregătită.

Dîncu le-a transmis celor care susţin neutralitatea României şi nu doresc forţe străine în ţară deoarece nu cred într-o victorie în cazul unui conflict cu Rusia că „nu e acceptabil să te crezi atât de mic încât să nu contezi”.

„Foarte mulţi mi-au scris şi mie pe Facebook, sunt oameni care apar în social media şi care spun: «Noi de ce nu ne declarăm neutri? Noi de ce primim americani sau forţe străine pe teritoriul nostru? Pentru că noi n-am avea şanse dacă ne batem cu ruşii». Acest lucru este cel mai mare duşman pentru viitorul securităţii unei ţări”, a spus Vasile Dîncu, potrivit Agerpres.

Nu e acceptabil să te crezi atât de mic încât să nu contezi, pentru că, până la urmă, indiferent de ceea ce se întâmplă, trebuie să ai încredere în tine, să mergi mai departe, să-ţi aperi drepturile. Nu poţi să te pleci tot timpul să spui «capul plecat sabia nu-l taie».Ministrul Apărării, Vasile Dîncu:

„Avem nevoie de mai multă rezilienţă psihologică, avem nevoie să ieşim din pasivism şi să acţionăm, să avem încredere, în autorităţi, în oameni şi să căutăm această dimensiune de dotare, de pregătire, chiar pentru ce e mai rău", a mai spus Dîncu.

El a subliniat apoi că NATO este cea mai puternică alianţă politico-militară din lume, iar țara noastră este protejată pentru că, spre deosebire de Ucraina, aparține NATO.

„Pot căuta şi cetăţenii noştri pe internet, se pot uita, pentru că sunt foarte multe date legate de potenţialul pe care NATO şi UE îl au şi potenţialul pe care Rusia îl are. E incomparabil acest potenţial. Trebuie să avem încredere că nu suntem singuri în acest moment”, a mai precizat el.

Prim pachet de sancțiuni impus de UE pentru Rusia

Afirmațiile ministrului Apărării vin după ce toate cele 27 de state membre ale UE au adoptat primul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar lista celor vizați este plină de personaje importante care, potrivit europenilor, au sprijinit într-un fel sau altul acțiunile lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Mai precis, sunt vizaţi inclusiv 351 de membri ai Dumei de Stat, care au votat în favoarea apelului adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici Doneţk şi Luhansk.

Pachetul de sancțiuni contra Rusiei include următoarele sancțiuni:

  • sancţiuni împotriva celor 351 de membri ai Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului), care au votat apelul către preşedintele Vladimir Putin pentru recunoaşterea independenţei republicilor autoproclamate Doneţk şi Luhansk
  • sancţiuni împotriva a încă 27 de persoane şi entităţi care au contribuit la subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei
  • restricţii asupra relaţiilor economice cu zonele controlate neguvernamental ale regiunilor Doneţk şi Lugansk
  • restricţii privind capacitatea statului şi guvernului rus de a accesa capitalul, pieţele şi serviciile financiare ale UE.

Recunoașterea Rusiei a independenței republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk, motivul sancțiunilor

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus luni, 21 februarie, că recunoaște indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că traversăm „cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generația noastră”.

Putin a transmis marți, 22 februarie, la scurt timp după ce senatorii ruşi au aprobat cererea sa pentru trimiterea de trupe ruse în Donbas, că Rusia va acorda „republicilor populare” Doneţk şi Luhansk sprijin militar, dar a precizat că nu a anunţat o mutare imediată. „Nu am spus că trupele se vor duce acolo chiar acum”, a subliniat Vladimir Putin.

De asemenea, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat marți, 22 februarie, cu omologul său britanic, Liz Truss, inclusiv despre crearea grupului de luptă NATO din România, iar miercuri, 23 februarie, șeful diplomației române a transmis că țara noastră salută adoptarea pachetului de sancțiuni împotriva Rusiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!