Marele om politic român a fost pictat în Catedrala "Sfânta Treime" din Addis Abeba în semn de recunoştinţă pentru că a luat apărarea Etiopiei în faţa invaziei italiene din perioada interbelică.
"A fost o bucurie să văd cu ochii mei că o ţară atât de îndepărtată de noi păstrează memoria unui om politic român şi că toţi cei cu care am stat de vorbă, de la Paroh, la Episcop, la oamenii simpli, ştiau cine a fost Nicolae Titulescu. Ştiu că există o propunere ca strada pe care se află acest lăcaş de cult să îi poarte numele lui Titulescu, iniţiativă susţinută şi de clericii etiopieni", a declarant Bănicioiu. El a prezentat fotografia-mărturie la o conferinţă ţinută marţi la Casa Titulescu din Bucureşti.