Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat vineri, 4 iulie, la Antena 1, că are încredere că până la sfârșitul anului viitor economia României își va reveni.
„Eu cred că avem resursele, avem ingredientele să reușim într-o perioadă relativ scurtă, până la sfârșitul anului viitor, să întoarcem această situație dificilă economic și să regenerăm economia, să o facem mai puternică, pentru că am mare mare încredere în economia României și în capacitatea românilor de a se mobiliza”, a spus Nazare.
„Trebuie să gândim că acest efort trebuie făcut împreună și înțeleg că n-au încredere, înțeleg că au fost dezamăgiți și înțeleg că vor să vadă lucruri concrete, raportate la modul în care reducem cheltuielile și aceste lucruri se vor întâmpla și o să recâștigăm încrederea românilor din acest punct de vedere”, a adăugat el.
Nazare a menționat că speră ca la Consiliul Miniștrilor de Finanțe din UE, care va avea loc pe 8 iulie, România să primească undă verde privind deblocarea fondurilor europene suspendate și că se poate începe renegocierea PNRR.
Ministrul a mai spus că pachetul de măsuri fiscale propus recent acoperă necesarul pentru acest moment, dar efortul trebuie continuat. El a admis că economia românească trece printr-un moment critic, unul dintre cele mai grele din ultimii ani.
Pe 2 iulie, la finalul şedinţei de coaliție în care s-au decis măsurile fiscale, premierul Ilie Bolojan a spus că situația bugetului este gravă și că trebuie luate măsuri de urgență, care nu mai pot fi amânate, altfel România riscă să intre în incapacitate de plată.
Apoi a anunțat pachetul fiscal pentru reducerea deficitului bugetar, pe care Guvernul își va asuma răspunderea săptămâna viitoare și care va intra în vigoare la 1 august, cu câteva excepții.
Cea mai importantă măsură care îi va afecta pe români, în afara creșterii TVA, este cea referitoare la pensii. Mai precis, bătrânii care au o pensie lunară de peste 3.000 de lei vor plăti CASS.
Ce măsuri fiscale pregătește Guvernul Bolojan:
Bolojan a adăugat că, dacă nu se iau acum aceste măsuri, România poate intra într-o recesiune brutală.