Ministrul Carmen Dan a spus că nu-și va da demisia din portofoliul Internelor, ca urmarea a uciderii polițistului Cristian Amariei. Dan a afirmat că, deși poliția are încă un deficit important în ceea ce privește dotările, s-au făcut achiziții importante în ultimii doi care au redus acest deficit.

”Oare trebuie să-mi dau demisia că am adus cel mai mare buget al MAI în ultimii 10 ani? Că s-au luat cele mai multe autospeciale din 2015 încoace? Că s-au luat vestele antiglonț și antiînjunghiere?”, a spus Carmen Dan, într-o conferință de presă susținută luni.

Carmen Dan a spus că guvernul Cioloș nu a făcut achiziții importante pentru MAI, iar acestea au trebuit accelerate după ce a preluat ea conducerea ministerului. ”În 2016, s-au luat în MAI 932 de mașini. În 2017 și 2018 am achiziționat peste 3.800, iar în 2019 avem sumele necesare pentru alte 1.700 de mașini”, a exemplificat ministrul.

Ea a menționat că atunci când a preluat mandatul polițiștii aveau la dispoziție 1690 de maieuri antiînjunghiere, iar apoi s-au mai cumpărat 6.500. ”În acești doi ani, s-au cumpărat și veste antiglonț. Anul acesta vom avea 8.000 de veste. Este insuficient și așa. De asta cred că asta nu înseamnă că aceste lucruri nu se știu și că nu se fac eforturi pentru a le îndrepta”, a spus Carmen Dan.

Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”
Recomandări
Culisele scandalului de la Senat, unde Bolojan vrea reorganizare prin concedieri masive. „Puteau începe cu reducerea cheltuielilor senatorilor”

”Lipsuri există, nevoile sunt reale, dar nu mai suntem ca acum doi ani. Eu am înțeles să rezolv problema, nu doar să mă vait de ea. MAI are nevoie de fonduri pentru programe de înzestrare și pentru derularea msiunilor în condiții optime”, a mai spus Carmen Dan.

Citește și:10 motive pentru care polițistul Cristian Amariei a fost împușcat mortal de un recidivist în Timiș. Explicațiile sindicaliștilor din Poliție

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
FANATIK.RO
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Elle.ro
Corina Caragea, dezamăgită de vacanța din Maldive. Cu ce probleme s-a confruntat prezentatoarea: „Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat.” FOTO
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Observatornews.ro
Poliţiştii dezvăluie tehnica prin care putem evita să fim păcăliţi de escroci la telefon
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI