„Deși scenariul hibrid fusese eliminat, el va funcționa pentru elevii sau profesorii cu vulnerabilități, care nu vor putea merge fizic în școli”, a precizat, luni, Cîmpeanu.
Categoriile de profesori și elevi care vor face cursurile online:
- Elevii care au vulnerabilități medicale,
- Elevii cu simptome de COVID,
- Elevii care au aparținători în familie cu vulnerabilități,
- Profesorii cu vulnerabilități medicale,
- Profesorii care au simptome de COVID.
Ministrul educaţiei a precizat că programul orar trebuie realizat de școală astfel încât elevii să aibă orele online grupate.
„Concret, profesorul de matematică ce are interdicție de a veni fizic la școală își va ține orele de matematică grupate în aceeași zi a săptămânii, pentru a nu fi puși elevii în situația de a avea ora online de la 8 la 9 și apoi celelalte ore la școală”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Legat de testarea elevilor la şcoală, Sorin Cîmpeanu a declarat că la nivelul ministerului nu sunt suficienţi medici şcolari care să asigure testarea elevilor.
„Nu avem competenţă pentru testare şi vaccinare în Ministerul Educaţiei. Testare elevilor este un proiect pe care noi îl susţinem, dar forţa noastră este scăzută. Avem 113 medici şcolar şi 268 de asistente, dar care lucrează la DSP în acest moment”, spune Cîmpeanu.
Ministrul educației a confirmat că o decizie finală privind redeschiderea școlilor va fi luată în cursul zilei de marți.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro