Ministrul Sănătăţii: Să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani. Suntem la jumătatea pandemiei în România

Comentează

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că încă nu este aproape momentul în care vom avea un vaccin împotriva COVID-19, iar experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009 ne arată că au urmat doi ani de epidemii sezoniere, iar această situaţie se va repeta şi cu virusul SARS-CoV-2.

“După experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009, am putut vedea că o pandemie a fost urmată de doi ani de epidemii sezoniere. Aşa va fi şi în acest moment. Să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani. Dar având în vedere prima curbă, putem evalua şi ce va urma în următorii doi ani. Nu avem un tratament (…), nu avem un vaccin”, a declarat ministrul Tătaru, într-un interviu la postul Antena 3, conform Agerpres.

Ministrul sănătăţii a precizat că “în momentul în care noi putem să gestionăm astfel încât să avem puţine decese, puţine cazuri, mergem spre o curbă lină şi putem gestiona prin sistemul medical pe care îl avem, atunci putem spune că am reuşit să trecem prin această pandemie, gestionând-o”.

Atunci când vom ieşi şi vom vedea că avem o mare parte a populaţiei care s-a imunizat, avem prezenţa unor anticorpi, putem vedea următorii doi ani ca nişte epidemii cu nişte cazuri care nu vor avea aceeaşi amploare ca în această perioadă, dar vor fi nişte cazuri cu o simptomatologie frustă sau uşoară care vor merge până vom avea o stare de imunitate la toată populaţia României. Sperăm în acest context şi în descoperirea şi fabricarea unui vaccin cu care să putem gestiona următorii doi ani. Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii

Ministrul sănătăţii a subliniat că încă nu este aproape momentul în care vom avea un vaccin împotriva COVID-19.

Nelu Tătaru a spus că suntem, ca moment, la jumătatea acestei pandemii în ţara noastră şi autorităţile aşteaptă să vadă, pentru înregistrarea vârfului epidemiei şi apoi faza de descreştere a numărului de cazuri, cum va evolua infecţia cu coronavirus după Sărbătorile Pascale, timp de 7-10 zile, în condiţiile în care această boală prezintă apariţia simptomatologiei din a doua până în a zecea zi de la infectare.

Încă nu suntem aproape de a avea un vaccin împotriva COVID-19. Acest vaccin impune o stabilizare a virusului. Trebuie să aibă o perioadă de studiu, de testare pe persoane sănătoase şi după această perioadă să-l putem procura şi să-l putem utiliza în întreaga masă. Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii

Ministrul sănătăţii consideră că sursa noului virus nu ar schimba cu nimic lupta împotriva acestuia.

“Noi am plecat pe o procedură, pe o stare de epidemie şi apoi pandemia, am plecat într-o luptă cu ceva necunoscut, cu ceva care s-a regăsit pentru prima dată în patologia umană, cu ceva care nu are un tratament, nu are un vaccin. Poate că după ce vom termina şi vom ieşi din pandemie cu bine, împreună, vom putea să analizăm ce a fost, cum a fost, de unde a venit”, a mai spus Nelu Tătaru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Sursă foto Shutterstock
18:03
Proteste în București și alte trei orașe, duminică seară. Organizatorii cer o manifestație fără violență
Daniela Zeca
Interviu
17:00
Daniela Zeca, scriitoare: „Când forța potențială a tinerilor din Iran se va organiza, Iranul se va schimba și această lume a fricii o să cadă”
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
17:00
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la Românii au talent. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:21
Italia vrea să limiteze numărul elevilor străini în fiecare clasă și pregătește noi interdicții în școli
18:14
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor al FCSB. Ce alte variante a avut Gigi Becali: „Am sunat de 3 ori la el”
18:11
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”