Moartea și viața Danei. Asistenta de 48 de ani din Spitalul Județean din Sibiu s-a vindecat de COVID-19 în aprilie, s-a reinfectat și a murit pe 12 iulie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Suntem la peste 2.000 de morți de COVID în România. Știm foarte puține despre acești oameni, care nu sunt cifre, ci destine. Câteva fraze, un pic mai mult decât o știre, au marcat, recent, unul dintre decese: ”Femeie, 48 de ani, Sibiu, asistentă medicală, reinfectată”. Am ajuns la Sibiu și, împreună cu familia, cu colegii, cifra s-a deznodat, lăsând să apară o viață trăită în pasiune și cu întâmplări care vor rămâne mereu la lumină.
Cuprins:
Băiatul înalt și slăbuț e într-un tricou negru, iar un cozoroc îi acoperă privirea pierdută. Răzvan arată mai tânăr de 20 de ani și mai trist decât orice om. „Asta e”, răspunde el cu o voce secată, ori de câte ori întrebările ajung la prezent.
Trecutul e plin de amintiri, ca acelea cu femeile și bărbații ajutați de Dana, mama sa. Și de fapte mărunte. În ultima discuție, mama l-a rugat să-i mai aducă câteva perechi de pijamale. „Nimeni nu se gândea”, spune Răzvan.
Tocmai aflase că urmează să fie transferată pe ATI.
Ca asistentă, Dana știa că urmează din nou o perioadă lungă de luptă cu COVID-19, boala care s-a întors, după ce se vindecase în aprilie.
Însă, de data aceasta, starea femeii entuziaste de 48 de ani s-a degradat fulgerător în doar câteva zile.
A deschis o carte de medicină la 40 de ani
Dana avea pasiune și, declinată apoi, ca o consecință, ca un mod de viață, trăia pasiuni. Una dintre bucuriile ei era să gătească dulciuri. „Nici nu știu ce era în el. Dar era, doamne!”, spune Răzvan, amintindu-și de un tort cu trei creme.
Ca în milioane de case de români, o bună parte a familiei plecase în străinătate. Dana îi avea acasă pe soț, polițist, pe mama în vârstă și pe cei doi copii, restul alor ei trăind în Franța.
Sibianca era specialistă în torturi și asambla blaturi însiropate și unse cu ganache în jurul păpușilor Barbie, scria în 2010 ediția locală a Adevărului. Visa să-și deschidă propria afacere.
În același timp, începuse să călătorească și să viseze la o viață în Nantes, pe malul mereu rece al Atlanticului.
Și, între necesara reunire cu familia extinsă, în Bretania, și o afacere în România, la 40 de ani, a deschis pentru prima oară un manual de medicină. ”Vreau să mă fac asistentă”, le-a spus ea prietenilor, uluiți.
Plină de energie, a continuat să-și vadă de treabă. De pasiune și de entuziasm. A devenit șefa de promoție a școlii postliceale de asistente din Sibiu. Liderul improbabil al unei generații de absolvente sanitare.
Aprilie 2020: prima infecție cu COVID, asimptomatică. Iunie 2020: se reinfectează
Când, acum aproape cinci ani, a intrat pentru prima dată pe ușile Spitalului Județean, fiul era deja la liceu și fiică învăța în generală. Doi copii mari pentru asistenta debutantă la 44 de ani.
În octombrie 2015 a ajuns la secția de Nefrologie. Amintirile colegilor vorbesc, din nou, despre entuziasm și bunătate. Și despre prăjiturile pe care le aducea, din când în când, pe secție. Despre neoboseala omului care face lucrurile de drag.
În aprilie, Dana a ieșit pozitivă la COVID-19. A stat internată două săptămâni împreună cu mai multe colege. Toate asiptomatice. A fost momentul când crescuse numărul de cazuri la Sibiu.
S-a întors fără nicio ezitare în linia întâi. În iunie a început să se simtă, din nou, slăbită. Nu era doar extenuarea. S-a izolat două zile de copii. Testul de COVID-19 i-a ieșit din nou pozitiv.
Imunitatea la COVID-19, un teren de dispută
Ancheta epidemiologică în cazul Danei nu e încă finalizată. Reinfectarea, precum cea a Danei, are mai multe explicații, potrivit datelor pe care spitalele din toată lumea le colectează.
În anumite situații, nu e, propriu-zis, o reinfectare, ci persistența aceleiași îmbolnăviri pe o perioadă lungă de timp.
În altele cazuri însă, s-a descoperit că existența anticorpilor pentru COVID nu înseamnă neapărat și imunitate care durează, un mecanism deja cunoscut de oamenii de știință în cazul gripei.
În iunie, când au apărut din nou testul pozitiv și simptomele, Dana a plecat pe propriile picioare să se interneze. În câteva săptămâni, pe 12 iulie, se stingea sub ochii colegilor de la Spitalul Județean Sibiu.
Asistenta cu ochii albaștri care ajungea în spitalul cu 6 ani în urmă a fost prima victimă dintre cadrele medicale din oraș.
Ultimele sale zile de viață le-a petrecut, cu rinichii devastați de boală, chiar pe secție unde lucra, cea de Nefrologie.
”Este absolut șocantă evoluția acestei boli”
„Credeți-mă că s-a făcut tot ce se putea. Evoluția a fost devastatoare”, spune directorul medical Florin Grosu.
”Era o asistentă ca la carte”, o descrie pe Dana managerul Spitalului Județean Sibiu, Liliana Coldea. Respectul debutantei târzii pentru reguli, pentru lucrurile făcute ”ca la carte” a fost parte din pasiunea cu care s-a apucat de asistența medicală.
Este absolut șocantă evoluția acestei boli. Și e șocant, pentru noi, ca personal din spital, care continuăm să vedem și să îngrijim și celelalte afecțiuni deloc ușoare, non-Covid. Liliana Coldea, managerul Spitalului Județean Sibiu:
Liliana Coldea povestește cum o colegă de pe secție tocmai a cerut o zi liberă, ca să-și adune gândurile și puterea după pierderea Danei.
„Impactul emoțional a fost mare. Să faci hemodializă colegei tale”, se uită prin noi șefa spitalului.
Cărțile și furia
Pe secția Medicală I rămâne un mic altar dedicat Danei. „O poză de-a dânsei, o candelă și-o jerbă de flori”, îl descrie Liliana Coldea. Prin ferestrele luminoase ale clădirii austro-ungare se zărește zidul cetății Sibiului.
Conducerea spitalului a discutat cu o parte a colegilor ei, ca să încerce să-i consoleze. Dar lipsa durerii e la fel de improbabilă și de grea precum i-a fost femeii de 40 de ani să deschidă o carte de medicină și să devină șefă de promoție. La fel de improbabil ca un virus să răscolească o planetă. La fel de improbabil ca noi să nu învățăm nimic, să închidem la loc cărțile tuturor acestor vieți și să alegem negarea și furia.
