Pentru a vedea de ce suferă și cum poate fi salvat, echipe impresionante de medici veterinari au luat drumul Galațiului.

Un tigru de la Grădina Zoologică din Galaţi s-a îmbolnăvit, iar pentru a stabili ce problemă are, mai multe echipe de medici şi un laborator mobil cu aparatură modernă au mers acolo, duminică.

Deoarece este un animal periculos, veterinarii au fost nevoiţi să adoarmă tigrul, o femelă de12 ani, a notat mediafax.

Potrivit îngrijitorilor, felina se simte rău de câteva zile, vomită şi a slăbit foarte mult, iar medicii veniţi de la Bucureşti încearcă să stabilească diagnosticul.

După ce au urmărit-o de la distanţă, medicii au decis să o anestezieze pentru a-i face endoscopie, analize de sânge, radiografie şi ecografie.

„Este un animal care a slăbit în ultima perioadă, nu se alimentează cum trebuie. Noi acum încercăm să-l examinăm de la distanţă, vă daţi seama că nu puteam analiza de aproape astfel de animal cu risc mare pentru echipă.

Apoi vom face anestezie, o altă echipă de la Bucureşti va face anestezia, iar apoi noi echipa cu endoscopia vom intra în cuşcă. Cred că vom putea face astăzi investigaţia.

Nu ştim încă ce are, există probabilitatea de a avea ceva grav”, a declarat presei medicul veterinar Constantin Iftime.

Alexandru Palii, investitorul imobiliar conectat la firmele oligarhilor ruși care au devalizat bănci, fonduri de pensii și UPET Târgoviște
Recomandări
Alexandru Palii, investitorul imobiliar conectat la firmele oligarhilor ruși care au devalizat bănci, fonduri de pensii și UPET Târgoviște

Cei 12 medici care au venit de la Bucureşti sunt îngrijoraţi deoarece tigrul a slăbit foarte mult într-o perioadă scurtă de timp.

„Tigrul a ieşit din cuşcă în ultimele zile, dar are stare de vomă şi instabilitate generată de problema medicală. Cauzele pot fi multiple, vârsta, hrana, apa, sunt multe care pot genera probleme.

Este slăbită, deoarece vomită şi nu apucă să facă digestia, este o stare precară asociată acestei patologii”, a explicat medicul Dan Gâscă.

Tigrul care i-a pus pe jar pe medicii veterinari se numeşte Baghera şi are 12 ani.

Felina a trăit mulţi ani la Circul Globus din Bucureşti şi în 2017 a ajuns la Grădina Zoologică din Galaţi după aplicarea legii care a interzis utilizarea animalelor sălbatice în spectacole.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
FANATIK.RO
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Elle.ro
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI