Forțele Aeriene ale Ucrainei au arătat cum, în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 2024, au doborât una dintre rachetele de croazieră trase de Rusia. Filmulețul a fost făcut public de Ukrinform, Agenția Națională de Știri a Ucrainei.
Cuprins:
SHORTCODE :: core/quote
Militarii Brigăzii de Rachete Antiaeriene Herson au distrus una dintre rachetele rusești de croazieră lansate către Ucraina în prima zi de Crăciun. Totodată, comandamentul a informat că în cursul nopții și al dimineții, luptătorii brigăzii au doborât un total de 11 ținte inamice.
În noaptea de 25 decembrie, Rusia a lansat un atac combinat asupra rețelei energetice a Ucrainei cu rachete aeriene, terestre și maritime. Moscova a folosit inclusiv drone de tipul Shahed.
În Ucraina s-a dat alarma la 5:30 dimineața referitor la un raid aerian, urmat la scurt timp de anunțuri că Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.
„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic”, a spus Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.