O filmare șocantă a surprins momentul în care un copil cade în spațiul dintre peron și trenul aflat în stație. Accidentul a avut loc la o oră de vârf
O filmare șocantă a surprins momentul în care un copil cade în
spațiul dintre peron și trenul aflat în stație. Accidentul a avut
loc la o oră de vârf într-o stație din Sydney, Australia, iar în
imagini se vede cum copilul cade pe șine iar mama lui cere disperată
ajutor. Mecanicul de locomotivă a fost alertat, altfel accidentul ar
fi putut avea consecințe tragice.
Întâmplarea a a avut loc în stația Sydenham, în partea de vest a orașului Sydney, în luna februarie. Imaginile au fost făcute publice acum de autoritățile australiene, în încercarea de a determina părinții să fie mai atenți atunci când călătoresc cu copiii mici, predispuși accidentelor și rănirilor. Potrivit ministrului australian al transporturilor, într-un an sunt aproximativ 200 de copii răniți în mijloacele de transport în comun, potrivit au.news.yahoo.com.
Pe imagini se vede cum în momentul în care copilul încearcă să
urce în vagon, alunecă și cade în gol. Mama lui mai are un copil
în brațe și împinge un cărucior, ridicându-și disperată
brațele în aer, alertând ceilalți călători. În acest mod,
conductorul trenului este anunțat să nu pornească de pe loc.
„Multe dintre aceste regretabile accidente pot fi prevenite. Ca și părinte știu cât este de greu să călătorești cu copiii mici, dar un gest simplu, cum ar fi să-ți ții copilul de mână cât timp te afli în stație și la îmbarcare pot să preîntâmpine rănirea acestora, sau chiar un eveniment mai grav” a declarat ministrul transporturilor și drumurilor, Andrew Constance.