Monica Anisie, ministrul Educaţiei, spune că sunt peste 21.000 de teze de doctorat, însă Ministerul Educaţiei nu are decât 7.000 în format electronic, iar acestea vor fi făcute publice în mod transparent.

„Sunt 55 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat, patru sunt instituţii particulare, una este Academia Română. Sunt 214 şcoli doctorale şi sunt peste 400 de domenii de doctorat în România”, a declarat Monica Anisie la Realitatea Plus, conform Mediafax.

Ministrul Monica Anisie a mai spus că şcolile doctorale vor fi evaluate de acum şi de evaluatori internaţionali.

„Cred că noua metodologie de evaluare a şcolilor doctorale va fi publicată în curând în Monitorul Oficial. În 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial trebuie să înceapă această evaluare de către ARACIS. Tot ca o noutate am introdus și evaluarea cu evaluatori externi. Fiecare școală doctorală trebuie să își realizeze raportul de autoevaluare atât în limba română, cât și în limba engleză, pentru a da posibilitatea celor care evaluează şi sunt evaluatori internaţionali, să evalueze şcoala doctorală”, a mai spus ministrul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.