Monumentul Colectiv, amenajat în Parcul Copiilor în memoria celor 64 de oameni care au murit în urma tragediei de anul trecut, nu se mai construi aici. Proiectul, ce prevedea plantarea a 64 de cireşi japonezi, a fost oprit, după ce Corpul de Control al Primăriei Sector 4 a cupins într-un raport o serie de nereguli descoperite, în urma verificărilor, în modul de atribuire şi în derularea lucrărilor, scrie Mediafax.
Una din neregulile constatate de Corpul de Control este aceea că Direcţia de Administrare a Parcurilor şi Zonelor de Agrement din Sectorul 4 a atribuit contractul fără să fie făcută o licitaţie publică, iar astfel valoarea de 385.686 lei nu a putut fi comparată cu alte oferte cu preţuri mai mici.
Un raport final al Corpului de Control va fi prezentat săptămâna viitoare, susţin reprezentanţii Primăriei